You only live once, lick the bowl.

My father’s eyes

  Posted on   by   No comments

În articolele mele anterioare am scris despre bunica, zâna mea bună și despre mama, femeia care mi-e inepuizabilă sursă de învățăminte. Dar azi nu vreau să vorbesc despre femei. Azi vreau să scriu despre un bărbat adevărat, despre tata. E ziua lui. Și mi-am amintit de versurile piesei ‘My father’s eyes’ (Ochii tatălui meu) a lui Eric Clapton.

Despre ce sunt ele? Despre acei ochi în care privești cerând aprobare. Despre incertitudini proprii care ți se limpezesc în momentul în care părintele îți confirmă dintr-o singură privire că toate premonițiile și intuițiile tale nu au greșit. Despre greșeli și învățăminte. Mă emoționează de fiecare dată când o ascult.

Tatăl meu e un om puternic, autoritar. Fost milițian. Ce mai, o figură paternă care în copilărie îmi inspira frică, reținere, autocenzurare. Un om care mi-a insuflat disciplină, cultul muncii, perseverență. Conversațiile noastre telefonice au fost mereu succinte, militărești, un fel de raporturi scurte cu feedback rapid. Ne sunam doar dacă era vreo problemă pe care nu o puteam rezolva singură. M-a educat să știu să stau și să mă descurc pe propriile-mi picioare în orice situație. Iar dacă îi ceream sfatul sau ajutorul însemna că problema realmente mă depășea.  Iar apelând la el mă uitam în ochii lui și mă bizuiam orbește pe hotărârea sau sfatul lui.

Deși nu am fost mereu de acord cu deciziile referitoare la propriile-i probleme, nu l-am judecat. Am început să îl privesc și cu  alți ochi de când sunt părinte. Am încercat să îl înțeleg. În spatele măștii se ascunde un om cald, pâinea lui Dumnezeu. Vara aceasta viața mi-a tras un semnal de alarmă, care ne-a apropiat mult. Vara aceasta a avut el nevoie de mine pentru prima dată în viață. A fost un episod care m-a speriat mai mult decât orice altceva.

A fost pentru prima dată că am conștientizat că părinții nu sunt nemuritori. Că oricât de tineri i-am vedea, oricât de sănătoși ne-ar părea, oricât copii am fi în ochii lor, la un moment dat, rolurile se inversează. A fost primul moment din viața mea în care m-am simțit adult, cu A mare, cum nu mă mai considerasem înainte. Mi-am schimbat prioritățile. Mi-am dat seama că timpul pe care îl mai avem împreună, cu el și cu mama, trebuie să îl exploatez la maximum. Că mai vreau multe, multe amintiri comune.

Că mai vreau să mă uit în ochii lui nu doar pentru a primi răspunsuri, ci și pentru a vedea bucurie, liniște, pace. Vreau să îi văd pe el și pe mama împăcați.De aceea, aniversarea lui de anul acesta e specială. Pentru că e pentru prima dată când realmente simt că vreau să retrăiesc ceva încă 100 de ani. Anul acesta am decis să fiu egoistă. Să îi fur dorința pe care i-am pus-o și s-o întorc în folosul meu. Vreau să îl am alături mulți, mulți ani de acum înainte. Vreau să mă uit , de azi înainte, la fiecare aniversare, în ochii lui și să văd bucurie. Vreau să îi dăruiesc unicul cadou pe care știu că și-l dorește, acela de a- și vedea copiii fericiți. Și am început, tată, să muncesc pentru cadoul tău de anul viitor încă de azi.

Te iubesc mult!

Dumnezeu te-mburde-n Rai!

 

Categories: Blog Bianca Cigan

Author: bianca

Comments

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *