You only live once, lick the bowl.

Category: Aperitive și rețete de petrecere

Cașcaval în crustă de semințe

Cașcavalul pane e un minut care de multe ori se transformă în fiasco. Ba curge cașcavalul, ba se înmoaie după prăjire. Bașca dacă ți se mai și lipește de șervetele de hârtie pe care îl așezi după prăjire, cobori toți sfinții.
Rețeta mea de cașcaval prăjit e una fool-proof.
Am ales un cașcaval tare, pe care l-am trecut prin straturi repetate de făină și ou, pentru a încheia glorios cu un strat de semințe de floarea-soarelui. Puteți folosi și semințe de dovleac.
Pe lângă faptul că această crustă împiedică risipirea cașcavalului și înmuierea lui, îi dă și textură și gust deosebite.
Nu îl asociez niciodată cu cartofi prăjiți. E prea de tot. În schimb, îl servesc cu o salată cu fructe de sezon. Îmi place la nebunie combinația .
Spor la gătit!
Vă țuc!

Salată cu sparanghel, ton și fasole

E sezonul sparanghelului. Am profitat de faptul că am găsit la piață sparanghel proaspăt, minunat de verde.
Am decis să fac o adaptare a salatei Nicoise, combinând sparanghelul cu fasole albă, ceapă roșie, capere și ouă fierte tari.
E o salată simplă, cu puține ingrediente, dietetică și plină de prospețime.
Puteți folosi și alte plante aromatice. Se potrivește foarte bine atât tarhonul cât și mărarul.
Puteți folosi oțet de vin roșu, dacă vă place, sau maioneză dacă doriți să o faceți mai cremoasă.
Sper să fie și pe gustul vostru și să o încercați degrabă.

Salată grecească

Salata grecească e o rețetă clasică ce se poate consuma în orice anotimp.
Varianta mea e una cu un dressing aromat, lejer, pe un pat de frunze de ruccola.
Ruccola îi conferă o notă picantă, piperată.
E minunată alături de pâine prăjită sau dovlecei pane.
Spor la sălățit!
Vă țuc!

Pretzels (covrigei pentru bere)

Ador pâinea și orice derivat al ei. Îmi plac covrigii și acești covrigi bavarezi sunt preferații mei.
Sunt aromați, moi, sățioși. Se potrivesc de minune cu muștar Dijon, mâncați în stil new-yorkez. Sunt acompaniamentul ideal la o bere rece sau alături de o salată savuroasă.
Nu sunt greu de preparat. Dacă nu sunteți îndemânatici, puteți să faceți simple bastonașe sau chifle.
Oricare ar fi forma lor, îi veți iubi, garantat.
Spor la copt!
Vă țuc!

Chifle umplute cu piept de pui, spanac și cheddar.

Aceste chifle umplute sunt ideale pentru un picnic sau drumeție.
Arată ca niștechifle normale, însă sunt umplute cu un piept de pui zemos, înnobilat cu spanac, cheddar și muștar Dijon.
Sunt numai bune de pus în pachețelul de prânz.
Puteți înlocui cheddar-ul cu orice alt cașcaval. Evitați folosire brânzeturilor în saramură, deoarece acestea vor împiedica o coacere reușită.
Puteți dubla cantitățile și congela chiflele coapte sau necoapte pentru o dată viitoare.

Pastă de macrou.

Dacă vă rămâne pește gătit la cuptor sau aveți o conservă de pește, această rețetă e calea rapidă spre o cină rapidă, dietetică și sănătoasă.

Pogăcele cu zer și semințe

Pogăcelele acestea sunt un minunat înlocuitor pentru pâine la o masă festivă. Am profitat de faptul că mi-a rămas zer de la brânza făcută în casă și am făcut aceste minunății aburinde.
Puteți să le aromați și cu alte ierburi- cimbru, busuioc sau chiar chilli.
Sunt nemaipomenite alături de o tocăniță sau o ciorbă cu smântână.
Îmi place să le coc într-o zi mohorâtă și rece. Îmi fac casa să miroase minunat.
Spor la coptături!
Vă țuc!

Pizza cu brânză fetta, ciuperci, semințe și smântână.

Aceasta e pizza mea vegetariană preferată. E sățioasă, cu multă brânză, iar crusta e exact așa cum trebuie, nici prea subțire sau crocantă, nici prea groasă.
Semințele îi conferă o aromă subtilă și o notă crocantă.
Am servit-o cu un sos alb de smântână cu usturoi.
Spor la bucătărit!
Vă țuc!

Ouă coapte învelie în bacon cu curry și busuioc

Dacă aveți timp să preparați un brunch, să leneviți prin casă, acesta e un mic- dejun potrivit.
E sărac în calorii, e cremos și se prepară în maxim 10 minute.
Să nu mai vorbim despre faptul că vă puteți bucura de savoarea ouălor fără a vă umple bucătăria de miros de prăjeală.
Spor la bucătărit!
Vă țuc!

Rotițe fragede cu brânză fetta și semințe.

Aceste rotițe sunt aperitivul ideal care poate acompania un pahar de vin sau bere.
Sunt foarte rapid de pregătit, nu necesită dospire și sunt foarte fragede.
Se pot umple cu orice fel de brânză de burduf sau telemea.
Puteți diversifica semințele sau adăuga mărar sau rozmarin la amestecul de brânză.

1 2 3 7