Cici, goloande, bunica și Lăncica

Nu am crescut cu steak, sushi, cu hummus sau lava cake. Am fost hrăniți cu papricaș de cartofi, lăști cu brânză, fasole bătută și porloș cu mere. Ni s-a pus pe masă ce era la rând și savuram totul cu bucurie. Bunicile noastre făceau gnocchi de când lumea și pământul, deși nu au văzut lumea,dar le spuneu “cici” sau “goloande”.

Era mâncare simplă și ieftină, de post. Cicii bunicii erau frumoși, egali, milităroși, zâmbeau șăgalnic trași în haină de pesmet. Bunica era socăciță nemaipomenită și ne sfădea să nu mâncăm pe la vecini, ca toți bunicii de altfel. Dar pentru prunci orice mâncare e mai bună în altă parte.

Vecina ei, Năncica, pe care glasurile noastre de copii o strigau stâlcit “Lăncica”, făcea goloande; lungi șerpuiri de cocă fierte în zamă roșie de păsulă fiartă, din care ne înfruptam încercând să le sorbim cât mai zgomotos.Ne furișam îmbiați de mirosul rântașului inconfundabil și  de chemarea ei plină de viață. Lăncica era femeie mânânțauă ca bunica. Dar mai sprințară și umbla desculță. Îi era drag să simtă glodul  și iarba sub tălpile asprite de viață; O știa tot satul și se lăsa încălțată abia când venea frigul. Am reîntâlnit-o după mulți, mulți ani, la o înmormântare în Babța, desculță și neschimbată, de parcă timpul o iertase și uitase acolo, în traiul simplu. I-am amintit cu drag de vremuri cu cici și goloande, când ne jucam senini. M-a invitat să îi calc pragul încă o dată și am simțit parcă din nou că sunt copil. Poate secretul tinereții veșnice este să calci desculț, să simți pământul sub picioare, să ai curajul să fii tu, să zâmbești larg, să uiți de temeri și prejudecăți. Nu știu dacă o mai fi în viață, dar dacă e, îi spun: “Săru’mâna pentru masă! Dumnezeu vă-mburde-n Rai!”

 

Alte postări

Fetiței din mine

  Mâine e despre copiii noștri. Azi e despre copiii din noi. M-am gândit să vă reamintesc de ei. Poate așa, mâine se vor bucura mai mulți copii, de toate vârstele. Recent am ajuns la conștient...

Fiecare cu pizza mă-sii

Orice în viața asta e asemeni unei rețete. Totul e personal și personalizat. Fie ea rețetă gastronomică, medicală sau cale de urmat, totul depinde de vârstă, pregătire, dotare, buget și decizie asu...

Pe-un picior de “vai”…

Pentru o femeie pe picioarele ei de o viață, perioada în care trebuie să se bage în service e ca atunci când nu vrei să alimentezi mașina deși e pe roșu. Știi că mai ai rezerva aceea câțiva kilomet...

O sâmbătă divină.

O sâmbătă divină Probabil cine mă cunoaște doar dincolo de ecran, are impresia că eu bucătăresc mai toată ziua. Nope. Bucătăresc de multe ori și în somn. Sunt o femeie cu slujbe full-time, ca multe...

Rupt din Rai

Te întorci la muncă după două săptămâni cu tine. Nu ți-au ajuns. Dar parcă ți-a ajuns din “porcării”, dulcegării pudrate cu zahăr vanilinat, că și acela e sintetic. Și ți-a ajuns din ospătat și din...

Să iubești sau nu cu inimioare?

Nici nu știu dacă este de bine sau de rău faptul că iubirea a ajuns să fie celebrată prin globalizare.Mereu vor fi păreri în tabere adverse, și toți, migrând în funcție de circumstanțe, ne regăsim ...

Cici, goloande, bunica și Lăncica

Nu am crescut cu steak, sushi, cu hummus sau lava cake. Am fost hrăniți cu papricaș de cartofi, lăști cu brânză, fasole bătută și porloș cu mere. Ni s-a pus pe masă ce era la rând și savuram totul ...

Dragoste desculță

Duminică, gătiți de teatru, la o piesă jucată la Casa de Cultură, despre divorț, căsătorie și iubire, am stat cu toții cu paltoanele în poale, nevoie mare, ca babele la bal în sat. Că, deh, de unde...

Extemporal Atemporal

Bunica (ca toți înțelepții omenirii) avea o vorbă. Mă rog, avea multe vorbe. Dar dacă nu știam ce să (mă) fac, mă sfătuia să-i dau timp. Mă tot întrebam : “Cui?Cine îmi ia timpul și ce face cu el?”...

Supă de cocoș pentru suflet de copil

Pe vremea mea, (Acum realizez ce hilar sună să spui “pe vremea mea”, la 44 de ani!)copilul palid și mofturos de la oraș era trimis în “boot camp” la bunicii de la țară. Pe cei paterni, din fragedă ...