Duminică, gătiți de teatru, la o piesă jucată la Casa de Cultură, despre divorț, căsătorie și iubire, am stat cu toții cu paltoanele în poale, nevoie mare, ca babele la bal în sat. Că, deh, de unde garderobă?! Și mi-am adus aminte cum îmi povestea bunica de vremurile când o însoțea pe mama, ca toate mamele de altfel, la joc . Ce Facebook,Tik-Tok sau alte medii de socializare? Era acolo totul live, sub multe priviri necruțătoare. “Babele” așezate cuminte, pe laițe lângă perete, țineau în poale hainele fetelor, analizând atent cu cine le dansau fecioarele și trimițând ba aprobări, ba fulgerări spre tropotele de pe podele.
În sat știai de fiecare “de-a cui îi”, ce hram poartă, de-i bun de neam au ba. Bunica, Floarea Gligoienilor, de fată, nu era din neam cu multă zestre, dar îi pică cu tronc lui Moșu’, cum îi ziceam noi bunicului, Gheorghe a Boierului. După poreclă, bag-samă era mai bocotan și cum dintotdeauna bănuțul la bănuț trage, taman nu pe bunica trebuia s-o ia. Dar la un bal, așa, ca în “Romeo și Julieta”, văzând că Gherorghe Boierului tot la ea trage, bunica, femeie mai dintr-o bucată, l-a întrebat ce vrea.
Și el îi zise că deși tot satul știa că el pe alta trebuia s-o placă, lui nu i-o trebuia defel. Motivul? Avea, chipurile, fata, mereu călcâiele murdare. În vremurile noastre o explicație ca asta ni se pare cât se poate de hilară. Dar când erau ei tineri, cu toții umblau mai mult fără-ncălțări, că erau scumpe. Aveau niște papuci și doar duminica, nevoie mare, ca Cenușăreasa, duceau pantofii-n mână până intrau în curtea bisericii și se-ncălțau acolo, sau de mergeau la nuntă, ori în zi de sărbătoare. Prin urmare, normal că toți aveau călcâiele murdare mai mereu.
Dar Gheorghe al nostru nu găsi o explicație mai bună și destulă i-a fost Florichii ca să-l ia de bărbat. Iubirea o fi oarbă, dar de când e lumea, ea trece prin stomac. Și ce rămâne ,după ce îndrăgosteala trece , e mulțumirea că fie de-o fi la bal, ori la spital, cu omul drag, desculț sau încălțat domnește, poți merge înainte.
