Dragoste desculță

Duminică, gătiți de teatru, la o piesă jucată la Casa de Cultură, despre divorț, căsătorie și iubire, am stat cu toții cu paltoanele în poale, nevoie mare, ca babele la bal în sat. Că, deh, de unde garderobă?!  Și mi-am adus aminte cum îmi povestea bunica de vremurile când o însoțea pe mama, ca toate mamele de altfel, la joc .  Ce Facebook,Tik-Tok sau alte medii de socializare? Era acolo totul live, sub multe priviri necruțătoare. “Babele” așezate cuminte, pe laițe lângă perete, țineau în poale hainele fetelor, analizând atent cu cine le dansau fecioarele și trimițând ba aprobări, ba fulgerări spre tropotele de pe podele.

În sat știai de fiecare “de-a cui îi”, ce hram poartă, de-i bun de neam au ba. Bunica, Floarea Gligoienilor, de fată, nu era din neam cu multă zestre, dar îi pică cu tronc lui Moșu’, cum îi ziceam noi bunicului, Gheorghe a Boierului. După poreclă, bag-samă era mai bocotan și cum dintotdeauna bănuțul la bănuț trage, taman nu pe bunica trebuia s-o ia. Dar la un bal, așa, ca în “Romeo și Julieta”, văzând că Gherorghe Boierului tot la ea trage, bunica, femeie mai dintr-o bucată, l-a întrebat ce vrea.

Și el îi zise că deși tot satul știa că el pe alta trebuia s-o placă, lui nu i-o trebuia defel. Motivul? Avea, chipurile, fata, mereu călcâiele murdare. În vremurile noastre o explicație ca asta ni se pare cât se poate de hilară. Dar când erau ei tineri, cu toții umblau mai mult fără-ncălțări, că erau scumpe. Aveau niște papuci și doar duminica, nevoie mare, ca Cenușăreasa,  duceau pantofii-n mână până intrau în curtea bisericii și se-ncălțau acolo, sau de mergeau la nuntă, ori în zi de sărbătoare. Prin urmare, normal că toți aveau călcâiele murdare mai mereu.

Dar Gheorghe al nostru nu găsi o explicație mai bună și destulă i-a fost Florichii ca să-l ia de bărbat. Iubirea o fi oarbă, dar de când e lumea, ea trece prin stomac. Și ce rămâne ,după ce îndrăgosteala trece , e mulțumirea că fie de-o fi la bal, ori la spital, cu omul drag, desculț sau încălțat domnește, poți merge înainte. 

Alte postări

Dependența de nefericire

Nu cred că există exemplu mai bun pentru a susține faptul că suntem dependenți de nefericire decât ardelenescul „ioi”. E „ioi” când suntem uimiți că ceva de neconceput pentr...

Reprogramare

Nu mă pricep la tehnică prea bine. Și, de fapt, ori de câte ori o imprimantă sau un gadget mă puneau la încercare, eu renunțam ușor, cu resemnare. Poate că ți-e familiar și ție. Renunți pentru că n...

Lalele pentru copila din oglindă

După un gângurit, când încercai să faci o noimă, lalațiune a urmat, melodios. „Ma-ma” ai îngăimat, spre bucuria, spre ușurarea și- ncântarea tuturor. Ai învățat că lumea te acceptă, te vrea și te c...

Prizonierii trecutului

Cu ochi mijiți te uiți acum la soare, nu-ți mai ferești privirea, nu vrei lentile protectoare. E adevărul tău, nu-ți mai miroase a destin și, temător, încet îl sorbi din Graal. E-al tău pocal. ...

Trandafirii înfloresc și în întuneric

Ai răsărit din rădăcini forțat tăiate din mici bucăți de trup de floare, firave împământeniri sub bure protectoare. Când ți-ai deschis bobocul în splendoare de zi caldă, sub șăgalnic soare, au dat ...

Curajul de a-ți fi frică

Frica e scutul apanaj atunci când vrei să îți amorțești toate celelalte simțuri. Te paralizează într-o stare de conservare în care nu poți să îți concentrezi esența decât spre tine, spre acel punct...

Cincizeci de umbre ale iubirii

Iubirea e tablou pictat în griuri colorate, al cărei autor și subiect ești tu. Te porți prin tot spectrul de culori, prin tonuri reci, străine, timide, temătoare, prin profunzimi aprinse de ale pas...

Frumoasa trezită din pădure…

„A fost odată ca niciodată” e începutul fiecărei utopii pe care copii de ieri și azi de pe tot mapamondul au citit-o cel puțin odată. În fiecare dintre poveștile cu prințese, întâmplător sau nu, ar...

Fetiței din mine

  Mâine e despre copiii noștri. Azi e despre copiii din noi. M-am gândit să vă reamintesc de ei. Poate așa, mâine se vor bucura mai mulți copii, de toate vârstele. Recent am ajuns la conștient...

Fiecare cu pizza mă-sii

Orice în viața asta e asemeni unei rețete. Totul e personal și personalizat. Fie ea rețetă gastronomică, medicală sau cale de urmat, totul depinde de vârstă, pregătire, dotare, buget și decizie asu...

Pe-un picior de “vai”…

Pentru o femeie pe picioarele ei de o viață, perioada în care trebuie să se bage în service e ca atunci când nu vrei să alimentezi mașina deși e pe roșu. Știi că mai ai rezerva aceea câțiva kilomet...

O sâmbătă divină.

O sâmbătă divină Probabil cine mă cunoaște doar dincolo de ecran, are impresia că eu bucătăresc mai toată ziua. Nope. Bucătăresc de multe ori și în somn. Sunt o femeie cu slujbe full-time, ca multe...

Rupt din Rai

Te întorci la muncă după două săptămâni cu tine. Nu ți-au ajuns. Dar parcă ți-a ajuns din “porcării”, dulcegării pudrate cu zahăr vanilinat, că și acela e sintetic. Și ți-a ajuns din ospătat și din...

Să iubești sau nu cu inimioare?

Nici nu știu dacă este de bine sau de rău faptul că iubirea a ajuns să fie celebrată prin globalizare.Mereu vor fi păreri în tabere adverse, și toți, migrând în funcție de circumstanțe, ne regăsim ...

Cici, goloande, bunica și Lăncica

Nu am crescut cu steak, sushi, cu hummus sau lava cake. Am fost hrăniți cu papricaș de cartofi, lăști cu brânză, fasole bătută și porloș cu mere. Ni s-a pus pe masă ce era la rând și savuram totul ...

Dragoste desculță

Duminică, gătiți de teatru, la o piesă jucată la Casa de Cultură, despre divorț, căsătorie și iubire, am stat cu toții cu paltoanele în poale, nevoie mare, ca babele la bal în sat. Că, deh, de unde...

Extemporal Atemporal

Bunica (ca toți înțelepții omenirii) avea o vorbă. Mă rog, avea multe vorbe. Dar dacă nu știam ce să (mă) fac, mă sfătuia să-i dau timp. Mă tot întrebam : “Cui?Cine îmi ia timpul și ce face cu el?”...

Supă de cocoș pentru suflet de copil

Pe vremea mea, (Acum realizez ce hilar sună să spui “pe vremea mea”, la 44 de ani!)copilul palid și mofturos de la oraș era trimis în “boot camp” la bunicii de la țară. Pe cei paterni, din fragedă ...