Bunica (ca toți înțelepții omenirii) avea o vorbă. Mă rog, avea multe vorbe. Dar dacă nu știam ce să (mă) fac, mă sfătuia să-i dau timp. Mă tot întrebam : “Cui?Cine îmi ia timpul și ce face cu el?”. Expresia aceea atemporală:”Timpul le rezolvă pe toate”. Pentru un om activ e greu de predat fluxul vieții unei entități atemporale. Dacă ești control freak, cu atât mai greu. Nenea Timp e alter-ego-ul lui Doamne-Doamne. Iar Creatorul uneori are agenda plină pentru unii. Cu cât ești mai nerăbdător, cu atât mai mult îți înfrânează timpul, să mai bifeze lucruri în agenda altora, mai răbdători sau determinați.
Când situația nu ne convine,nu avem timp de acordat, nici măcar pe caiet. Acordarea, asemeni unui instrument muzical, se face cu pricepere. E greu de întins, recuperat. Nu poți să ceri dobândă. Cu timpul nu faci cămătărie. Poți doar să-l dăruiești. Sau să te dăruiești. Paradoxal, cu cât mai iubitor îl oferi, cu atât mai repede trece. De ai EXtemporal și pici pe subiect, timpul are viteză și aleargă. Dacă nu știi, sau nu ai răspunsul potrivit , ți se lungesc urechile , te ține în teste, până îți înveți lecția. Și pierzi din timpul ăla bun, de dăruit, când nu ești dăruit.
Nimic bun nu se întâmplă în afara timpului: întârzii, ești penalizat, ești amendat. Ai ieșit de pe tatami, a bătut gongul. Când lucrurile vin LA timp, ÎN timp util, toate chakrele se aliniază. Culmea, ca să fie la timp, trebuie să le faci DIN timp. Deadline-ul, în viață e aliatul oricărui om analitic.“Toate la timpul lor “ e un slogan pe cât de taoist și înțelept, pe atât de steril, lipsit de bucurie.
Toți procrastinatorii ( ăsta nu e un termen conex cu creștinismul 😄) sunt, statistic, mai fericiți decât aceia care nu ies din șabloane, că ÎȘI FAC timp. Au înșelat sistemul cu arma nepăsării și, cu egoism sănătos, și-au dedicat tot timpul altor activități, ce fac timpul LIBER.
Făcându-și timp, au timp. Mișcarea de eliberare temporală la unii e doar temporară. La alții atemporală.
