Te întorci la muncă după două săptămâni cu tine. Nu ți-au ajuns. Dar parcă ți-a ajuns din “porcării”, dulcegării pudrate cu zahăr vanilinat, că și acela e sintetic. Și ți-a ajuns din ospătat și din dospit la neamuri și prieteni. Și le-a ajuns și lor. Dar, în sfârșit, nu ți-a ajuns de tine. De somnul dulce ca de prunc ascuns în așternuturi Nici de oftat așa, de bine. Nici de zâmbit cu ochi duioși că toți ai tăi sunt ipeni și sunt bine.
Te rupi din Rai , din sânul lui Avram de acasă ( nu, nu am un Avram acasă, ad literam, doar biblic), să-ntâmpini alte suflete ca tine acolo unde e un alt “acasă”. Îți faci o zamă dulce cu gândul la bunica, de roșii, că e rost de-mbujorare, și atunci îți pică fisa. Că-n Babța, axis mundi, cine mă știe înțelege, tomata-i porodică. Regionalism de soi luat de la vecinii din Bogdand. Raiul e o Porodică. Cu inițiale de o șchioapă. Și e aici, în mine, în tine, în noi.
