O sâmbătă divină.

O sâmbătă divină

Probabil cine mă cunoaște doar dincolo de ecran, are impresia că eu bucătăresc mai toată ziua. Nope. Bucătăresc de multe ori și în somn. Sunt o femeie cu slujbe full-time, ca multe dintre femeile pe care le cunosc. Predau la școală,  dupăamiaza și în mediu universitar, sunt mamă cu normă întreagă pentru doi adolescenți uneori mofturoși, fac yoga, traduceri, scriu și îmi fac timp pentru toți oamenii minunați cu care îmi împart bucuria. Gătitul mă pasionează de mică și mă bucură la fel de mult ca mâncatul. Adooooor să mănânc lucruri savuroase. Mâncarea trebuie, pentru mine, să fie apetisantă, să mă ademenască din farfurie, că sunt, aidoma vouă, mă gândesc, o ființă vizuală. De nu ați fi vizuali, nu ați arunca o privire pe blog, cu siguranță. Anul acesta am prins, din nou mare dor de scris și gătit, de publicat rețete și, după câteva luni de planuri și discuții, am reușit, zilele acestea, să relansăm blogul sub o nouă înfățișare, care, sper, să vă fie pe plac și vouă.

Sâmbătă aceasta am avut emoții până la stele. De ce?Am avut două motive mari și sănătoase pentru asta. Ca să fie sinergie totală și woman-power până la ultima secvență, am programat ședința foto pentru blog în aceeași zi în care Gabi, (Gabriela Pușcașiu) prietena mea dragă urma să își sărbătorească seara lansarea primei reviste online  pentru femei din Satu-Mare, Femzone Magazine, Am decis noi că ziua aceasta urma să fie a noastră, mai ceva ca o petrecere de burlăcițe. Cu toate că sărbătorita zilei era ea, și nici pregătirile ei nu erau puține, și-a rupt din timpul prețios să mă susțină și pe mine. Ajutoarele mele de nădejde au fort toate una și una. Femei cu cariere de succes în producție media, copywriting, fotografie, femei nemaipomenit de creative și dedicate, prietene minunate și vântul din spatele aripilor mele. Emoțiile, oboseala dar și satisfacțiile au fost împărtășite, amplificate reciproc și savurate până la ultima secundă, îmbucătură și furculiță de spălat. Așa sunt femeile adevărate. Se sprijină, încurajează și susțin reciproc. Cred în tine când tu ai îndoieli, îți mai dau un imbold când simți că nu mai poți și se bucură din suflet pentru reușitele tale de parcă ar fi succesul lor. Și toate astea pe tocuri.

Am pregătit cu spor și drag de vinerea tot arsenalul de preparate, accesorii, mirodenii, frunzulițe, flori, șervețele și tacâmuri, ca sâmbătă să-mi fie treaba mai ușoară. La un moment dat, prinsă în focuri, am conștientizat că ale mele două bucăți de prunci au așteptat răbdători , chitic, să îi chem la masă că, deh, eu, de lansată ce eram în dereticat, uitasem complet să mănânc, să beau apă și să-mi hrănesc copiii. Așa se întâmplă când omul e pasionat de ceva. Radu, mezinul meu, intră în bucătărie și face ochii cât cepele de bucurie când vede puiul rumenit în cuptor, creveții trași la tigaie, legumele gratinate, supa de pui, vinetele la cuptor, pieptul de rață și, salivând, întreabă când se poate înfrupta. Era o scenă desprinsă parcă din basmele cu mese întinse și eu îi răspund , cu jale în glas, ca mai toate bunicile pe vremuri, că azi nu se poate, că toate bunătățile sunt pentru a doua zi. Copilul, siderat, întreabă că el , totuși, ce mănâncă? Îi spun că îi voi face șnițel și cartofi prăjiți. Se face șapte seara și mai bat câteva ouă, bag repede friteusa  la înaintare și încropesc o cină deloc gurmandă, disonantă cu tot ce se derula în juru-mi. Mă uit la ceas și mă gândesc că mixerul mai are încă multă treabă, să fac rapid un tiramisu și un guguluf cu piure de sfeclă pentru cadrele de desert. Nu am mâncat nimic de dimineață și mă gândesc ce faină e viața de blogger culinar- să ai frigiderul plin de bunătăți și să nu ai nici timp, nici cum să guști din ele, că încă nu le-ai fotografiat. Cu mixerul în mâna stângă fac spume pe la 9 seara și între timp înfulec cu mâna dreaptă niște cartofi prăjiți rămași de prunci. Îmi scrie Kata (Nagy Katalin) că e pe drum spre casă din Budapesta și mă întreabă când să vină a doua zi să mă ajute. Îmi scrie Gabi, în timp ce și ea e prinsă în vârtejul făcutului de cumpărături pentru petrecere  dacă mi-am terminat treaba și-i zic că n-am mâncat mai nimic o zi întreagă. Mă-ntreabă dacă să-mi aducă un Mac și ne pufnește râsul pe amândouă. Multitasking-ul se încheie pe la 10 seara, când după un duș, duc naproanele și șervețele la călcat în dormitor. Adorm greoi, visez doar plating și rețete.

A doua zi, mă pavoazez ca să arăt bine pentru “închipuire”- coafat, machiaj, ținute alese pe sprânceană de stilista-șefă, Kata. Apar și fetele, Gabi, Kata și Ana (Ana Neda) la unsprezece jumătate fix, punctuale, cu zâmbetul pe buze și îmi spun că sunt frumoasă. Și simt că sunt frumoasă și iubită. Le prezint arsenalul, meniul și le încredințez telefonul. Că ele sunt expert în mânuit obiectivul. La 12 vine Berni (Bernadett Kassay Costan), la fel de caldă și o asaltăm cu explicații. Biata fată cu 3 rucsaci de echipament foto abia reușește să își revină după ședința foto la care a muncit cu Kata de dimineață și de la care a venit direct la mine.  Ne apucăm de treabă, cu rigoare, secvență cu secvență, cadru după cadru. Bucătăria zboară. Pe partea stângă eliberăm întreg blatul, montăm farfurii, filtrăm lumina, mutăm flori și presărăm piper, petale, lăstari și frunze. Pe partea stângă nu e loc să pui o pană. Mâncăruri, caserole, pungi cu ingrediente. În sufragerie, pe masă tronează calmul și ornăm artistic. În living, pe măsuța de cafea e un mic raion de decorațiuni pentru bucătărie. Boluri, farfurii, tacâmuri colorate și de multe genuri, pentru plating. Cuminți, fetele mele așteaptă instrucțiunile acolo. Mai dau o fugă pe furiș cu telefonul, mai fac o poză, un reel, mă mai surprind în timp ce mă maimuțăresc până ce Berni fotografiază cadre. Bietele fete salivează și așteaptă să deguste ceva după ce am terminat câte o etapă. Abia la unu terminăm cu primul fel și, în viteză, le dau platoul cu spring rolls și sosul în primire. E bucurie mare în living. Săraca Berni, căreia îi spusesem să nu ia prânzul acasă, că doar la mine e full de mâncare, nu apucă să bea nici măcar un strop de apă. Îi spun că-I dăm în gură noi (mâncare) și ne pufnește râsul. Suntem aici toate ca pantofarul fără încălțări. Gabi și Ana pleacă, scuzându-se, pe la două să pregătească recepția din seara respectivă. Rămâne Kata, devotată până la capăt. Îmi aranjează părul, îmi dă sugestii, mă îmbrățișează și-mi spune repetat cât e mândră de mine. Sunt și eu mândă de mine, de ea, de Gabi, de noi toate. Mă podidește plânsul dar nu e voie, strică machiajul. Din ce preconizam să fie o oră de photo-shooting, se fac patru și eu, după o zi de stat pe tocuri, lihnită după două zile de nemâncat, privesc în jurul meu în transă. În tot răstimpul acesta, copiii stăteau cuminți la etaj, se jucau cu Suki, și încercau să nu mă tulbure sau încurce. Mi se mai lumina ecranul cu un “Da’ mai aveți mult?” și un “Mi-e foame” șI se mai furișau, pe rând, după câte o gustare.

Terminăm treaba pe la patru, placă și Berni să își tragă sufletul vreo oră bună, că seara o încheia tot în compania noastră. Rămâne Kata. Desfac o sticlă de prosecco, ciocnim un pahar , mâncăm în viteză două-trei furculițe din farfuriile pregătite și rânduim totul și, astfel, pe la cinci, totul lucește. E liniște și ordine din nou în casă. Mă schimb și, tot pe tocuri, pornim spre Gabi. Avem emoții mari și noi și ea. E lume multă, priviri calde, oameni dragi ei, care se bucură aidoma noastră că fata noastră a reușit un lucru mare. Femzone, revista mult-visată e acum motiv de sărbătoare. Ne îmbrățișăm și ne ciupim.Nu ne vine să credem că proiectele noastre, pentru care am muncit și visat atât, au început să prindă culoare. Urmează speech emoționant, ciocnit de pahare și mâncăm toate ca lupii. La mine frigiderul geme de burdușit ce e dar aici, mâncarea îmi pica cel mai bine, că sunt cu ele. Sunt musafir acum și eu, nu îmi mai simt picioarele de oboseală, dar a meritat și-mi spun că da, a fost o sâmbătă divină, prima din multe altele ce or să vină.

 

 

 

 

Alte postări

Reprogramare

Nu mă pricep la tehnică prea bine. Și, de fapt, ori de câte ori o imprimantă sau un gadget mă puneau la încercare, eu renunțam ușor, cu resemnare. Poate că ți-e familiar și ție. Renunți pentru că n...

Lalele pentru copila din oglindă

După un gângurit, când încercai să faci o noimă, lalațiune a urmat, melodios. „Ma-ma” ai îngăimat, spre bucuria, spre ușurarea și- ncântarea tuturor. Ai învățat că lumea te acceptă, te vrea și te c...

Prizonierii trecutului

Cu ochi mijiți te uiți acum la soare, nu-ți mai ferești privirea, nu vrei lentile protectoare. E adevărul tău, nu-ți mai miroase a destin și, temător, încet îl sorbi din Graal. E-al tău pocal. ...

Trandafirii înfloresc și în întuneric

Ai răsărit din rădăcini forțat tăiate din mici bucăți de trup de floare, firave împământeniri sub bure protectoare. Când ți-ai deschis bobocul în splendoare de zi caldă, sub șăgalnic soare, au dat ...

Curajul de a-ți fi frică

Frica e scutul apanaj atunci când vrei să îți amorțești toate celelalte simțuri. Te paralizează într-o stare de conservare în care nu poți să îți concentrezi esența decât spre tine, spre acel punct...

Cincizeci de umbre ale iubirii

Iubirea e tablou pictat în griuri colorate, al cărei autor și subiect ești tu. Te porți prin tot spectrul de culori, prin tonuri reci, străine, timide, temătoare, prin profunzimi aprinse de ale pas...

Frumoasa trezită din pădure…

„A fost odată ca niciodată” e începutul fiecărei utopii pe care copii de ieri și azi de pe tot mapamondul au citit-o cel puțin odată. În fiecare dintre poveștile cu prințese, întâmplător sau nu, ar...

Fetiței din mine

  Mâine e despre copiii noștri. Azi e despre copiii din noi. M-am gândit să vă reamintesc de ei. Poate așa, mâine se vor bucura mai mulți copii, de toate vârstele. Recent am ajuns la conștient...

Fiecare cu pizza mă-sii

Orice în viața asta e asemeni unei rețete. Totul e personal și personalizat. Fie ea rețetă gastronomică, medicală sau cale de urmat, totul depinde de vârstă, pregătire, dotare, buget și decizie asu...

Pe-un picior de “vai”…

Pentru o femeie pe picioarele ei de o viață, perioada în care trebuie să se bage în service e ca atunci când nu vrei să alimentezi mașina deși e pe roșu. Știi că mai ai rezerva aceea câțiva kilomet...

O sâmbătă divină.

O sâmbătă divină Probabil cine mă cunoaște doar dincolo de ecran, are impresia că eu bucătăresc mai toată ziua. Nope. Bucătăresc de multe ori și în somn. Sunt o femeie cu slujbe full-time, ca multe...

Rupt din Rai

Te întorci la muncă după două săptămâni cu tine. Nu ți-au ajuns. Dar parcă ți-a ajuns din “porcării”, dulcegării pudrate cu zahăr vanilinat, că și acela e sintetic. Și ți-a ajuns din ospătat și din...

Să iubești sau nu cu inimioare?

Nici nu știu dacă este de bine sau de rău faptul că iubirea a ajuns să fie celebrată prin globalizare.Mereu vor fi păreri în tabere adverse, și toți, migrând în funcție de circumstanțe, ne regăsim ...

Cici, goloande, bunica și Lăncica

Nu am crescut cu steak, sushi, cu hummus sau lava cake. Am fost hrăniți cu papricaș de cartofi, lăști cu brânză, fasole bătută și porloș cu mere. Ni s-a pus pe masă ce era la rând și savuram totul ...

Dragoste desculță

Duminică, gătiți de teatru, la o piesă jucată la Casa de Cultură, despre divorț, căsătorie și iubire, am stat cu toții cu paltoanele în poale, nevoie mare, ca babele la bal în sat. Că, deh, de unde...

Extemporal Atemporal

Bunica (ca toți înțelepții omenirii) avea o vorbă. Mă rog, avea multe vorbe. Dar dacă nu știam ce să (mă) fac, mă sfătuia să-i dau timp. Mă tot întrebam : “Cui?Cine îmi ia timpul și ce face cu el?”...

Supă de cocoș pentru suflet de copil

Pe vremea mea, (Acum realizez ce hilar sună să spui “pe vremea mea”, la 44 de ani!)copilul palid și mofturos de la oraș era trimis în “boot camp” la bunicii de la țară. Pe cei paterni, din fragedă ...