Mâine e despre copiii noștri.

Azi e despre copiii din noi. M-am gândit să vă reamintesc de ei. Poate așa, mâine se vor bucura mai mulți copii, de toate vârstele.

Recent am ajuns la conștientizarea că, toată viața mi-am spus prenumele întreg cu jumătate de gură. Am pus-o pe Bianca mereu în față, că era copilul extrovert și vesel pe care îl plăcea toată lumea.

Am negat o parte din mine, am ținut-o ascunsă; al doilea prenume, pe Mariana l-am amuțit de când mă știu. Nu mi-a plăcut niciodată. Asemeni acelei laturi a copilului din mine care s-a simțit introvert, judecat, pus la colț, criticat.

Iar pe Blanca mi-am amintit-o abia de câteva săptămâni. E numele meu de botez căpătat din greșeala de pronunție a preotului bătrân ce mă prezentase Divinității. Ea așa mă știe și mă vede. Dar toate trei fac parte din mine. Și am ales, conștient, să le onorez și iubesc pe tustrele, să văd și să mângâi fetița din mine.

Aceste versuri albe îți sunt dedicate ție, copilă iubită!

Fetița din mine mai vrea să se joace cu fire de argint ce țes bucurie.

Pe muzică lină să legene vise, îmbrățișări și mângâieri de creștet, cu ochii închiși să primească.

Să țopăie veselă, desculță  prin băltoace, stropi minunați jos din ceruri să cheme.

În glod să cufunde tristețea mocirlei din oameni, călcând apăsat și privind cum din tină răsare din nou bucuria.

Să muște cu poftă, mânjindu-și obrajii, tot ce poftește cu ochi curioși. În vise șoptite somn dulce să prindă și aripi să-i crească, departe să zboare.

Cu părul zburlit, genunchii zdreliți și sete-n privire, să vadă mereu frumusețe-n oglindă și-n alții.

Să nu-și spună “nu” când vrea aprobare, să plângă, să râdă, să țipe, să fie.

Să nu crească mare decât în crezare. Să știe c-o văd, c-o iubesc, că sunt eu doar când  ea-i fericită în mine.

La mulți ani, tuturor copiilor din noi, dăruiți cu nume divine!