Curajul de a-ți fi frică

Frica e scutul apanaj atunci când vrei să îți amorțești toate celelalte simțuri. Te paralizează într-o stare de conservare în care nu poți să îți concentrezi esența decât spre tine, spre acel punct, spre acea bătaie de inimă cât un purice, care nu îți dă voie să îți descleștezi pumnii, te face să te gârbovești, să te faci mic, nevăzut, acceptat, adaptat.

E un drob de sare pus pe raftul conștiinței tale, gata să cadă în orice moment și să se spargă în mii de așchii ascuțite ca o lamă.

Frica de Divinitate, frica de alții sau frica de a te iubi pe tine însuți și a-ți asuma identitatea sunt la fel de rele, în ceea ce mă privește.

În ciuda aparențelor, am fost un om timid de când mă știu. Mi-a fost frică de ce alții ar putea să spună sau să creadă despre imperfecțiunile mele de neiubit, pe care m-am căznit să le ascund sub scutul unei asumări de sine false. M-am adaptat cameleonic la ce știam că oamenii așteaptă să ofer sau spun, doar ca să nu par altfel, să fiu cuminte și docilă.

Am devenit ceea ce noi numim eufemistic „femeie de putere” de musai, de nevoie, că n-a fost altă cale.

Mi-a fost frică să spun „Nu!” de teamă că cetatea mea de oameni se va transforma în peșteră de pustnic.

N-am îndrăznit să duc până la capăt gânduri, să spun cu voce tare ce visez sau simt în fiecare por al materiei mele de femeie de teamă că mi se va spune „Ai visat destul, e o prostie”.

M-am făcut mică, nevăzută, ușor de acceptat, de digerat, de vrut și exploatat din teamă că puterea mea interioară are aripi de fier al căror fâlfâit ar crea unde și furtuni ce m-ar lăsa să zbor prea sus, ar mătura și fulgi de pitulice și frunze uscate și solzi de târâtoare, acolo unde nu zboară multe alte înaripate.

De teamă că acolo sus, în liniștea aceea, ajungi doar dacă crezi că aripile de metal chiar pot să zboare și că da, aceasta este, cu adevărat putere.

Puterea e să crezi că frica ta cea mai măruntă sau mai mare e catalizator în care să te-ncrezi, e umbra ta, de care e timpul să nu te mai îndepărtezi, că e acolo menită spre ghidare. E umbra ta pe care s-o privești în ochi, s-o iei de mână, să te așezi la o cafea cu ea, să o privești, să-i mulțumești, s-o iei de mână și s-o lași să îți îndrume calea înapoi spre tine.

În ea tu să plonjezi ca acvila cu aripile strânse și-atunci când ți se pare că-i căderea mai periculoasă să îți desfaci în desfătare brațele de fier larg și să privești cu lacrimi de admirație umilă în ce sfere și ce culmi de observare ți-ai dat voie să te odihnești de această dată.

Puterea e credința că de-ți zboară fulgii, asemeni unei păsări Phoenix, tu vei renaște din cenușă și-apoi din paie, fulgi și glod tu îți vei construi cu dăruire cuibul.

Alte postări

Reprogramare

Nu mă pricep la tehnică prea bine. Și, de fapt, ori de câte ori o imprimantă sau un gadget mă puneau la încercare, eu renunțam ușor, cu resemnare. Poate că ți-e familiar și ție. Renunți pentru că n...

Lalele pentru copila din oglindă

După un gângurit, când încercai să faci o noimă, lalațiune a urmat, melodios. „Ma-ma” ai îngăimat, spre bucuria, spre ușurarea și- ncântarea tuturor. Ai învățat că lumea te acceptă, te vrea și te c...

Prizonierii trecutului

Cu ochi mijiți te uiți acum la soare, nu-ți mai ferești privirea, nu vrei lentile protectoare. E adevărul tău, nu-ți mai miroase a destin și, temător, încet îl sorbi din Graal. E-al tău pocal. ...

Trandafirii înfloresc și în întuneric

Ai răsărit din rădăcini forțat tăiate din mici bucăți de trup de floare, firave împământeniri sub bure protectoare. Când ți-ai deschis bobocul în splendoare de zi caldă, sub șăgalnic soare, au dat ...

Curajul de a-ți fi frică

Frica e scutul apanaj atunci când vrei să îți amorțești toate celelalte simțuri. Te paralizează într-o stare de conservare în care nu poți să îți concentrezi esența decât spre tine, spre acel punct...

Cincizeci de umbre ale iubirii

Iubirea e tablou pictat în griuri colorate, al cărei autor și subiect ești tu. Te porți prin tot spectrul de culori, prin tonuri reci, străine, timide, temătoare, prin profunzimi aprinse de ale pas...

Frumoasa trezită din pădure…

„A fost odată ca niciodată” e începutul fiecărei utopii pe care copii de ieri și azi de pe tot mapamondul au citit-o cel puțin odată. În fiecare dintre poveștile cu prințese, întâmplător sau nu, ar...

Fetiței din mine

  Mâine e despre copiii noștri. Azi e despre copiii din noi. M-am gândit să vă reamintesc de ei. Poate așa, mâine se vor bucura mai mulți copii, de toate vârstele. Recent am ajuns la conștient...

Fiecare cu pizza mă-sii

Orice în viața asta e asemeni unei rețete. Totul e personal și personalizat. Fie ea rețetă gastronomică, medicală sau cale de urmat, totul depinde de vârstă, pregătire, dotare, buget și decizie asu...

Pe-un picior de “vai”…

Pentru o femeie pe picioarele ei de o viață, perioada în care trebuie să se bage în service e ca atunci când nu vrei să alimentezi mașina deși e pe roșu. Știi că mai ai rezerva aceea câțiva kilomet...

O sâmbătă divină.

O sâmbătă divină Probabil cine mă cunoaște doar dincolo de ecran, are impresia că eu bucătăresc mai toată ziua. Nope. Bucătăresc de multe ori și în somn. Sunt o femeie cu slujbe full-time, ca multe...

Rupt din Rai

Te întorci la muncă după două săptămâni cu tine. Nu ți-au ajuns. Dar parcă ți-a ajuns din “porcării”, dulcegării pudrate cu zahăr vanilinat, că și acela e sintetic. Și ți-a ajuns din ospătat și din...

Să iubești sau nu cu inimioare?

Nici nu știu dacă este de bine sau de rău faptul că iubirea a ajuns să fie celebrată prin globalizare.Mereu vor fi păreri în tabere adverse, și toți, migrând în funcție de circumstanțe, ne regăsim ...

Cici, goloande, bunica și Lăncica

Nu am crescut cu steak, sushi, cu hummus sau lava cake. Am fost hrăniți cu papricaș de cartofi, lăști cu brânză, fasole bătută și porloș cu mere. Ni s-a pus pe masă ce era la rând și savuram totul ...

Dragoste desculță

Duminică, gătiți de teatru, la o piesă jucată la Casa de Cultură, despre divorț, căsătorie și iubire, am stat cu toții cu paltoanele în poale, nevoie mare, ca babele la bal în sat. Că, deh, de unde...

Extemporal Atemporal

Bunica (ca toți înțelepții omenirii) avea o vorbă. Mă rog, avea multe vorbe. Dar dacă nu știam ce să (mă) fac, mă sfătuia să-i dau timp. Mă tot întrebam : “Cui?Cine îmi ia timpul și ce face cu el?”...

Supă de cocoș pentru suflet de copil

Pe vremea mea, (Acum realizez ce hilar sună să spui “pe vremea mea”, la 44 de ani!)copilul palid și mofturos de la oraș era trimis în “boot camp” la bunicii de la țară. Pe cei paterni, din fragedă ...