rețete culinare

Brioșe tiramisu cu Chokotoff

Aceste brioșe sunt rezultatul unei combinații de gusturi ce îmi sunt mult pe plac.

Tiramisu e desertul preferat al familiei mele și pregătirea atât a brioșelor cât și a unui tiramisu durează aproximativ la fel de mult.

Diferența e că aceste brioșe pot fi savurate și ” on the go”, puse în pachețelul de prânz sau transportate fără probleme.

Am combinat mascarpone cu brânză de vaci, smântână, unt, zahăr, biscuiți, cafea, vanilie, cacao, făină și praf de copt. Și, “la piece de rezistance” e câte un Chokotoff pus în mijloc, care, prin coacere, se transformă într-o minune cremoasă, cu gust de caramel.

Rezultatul e extraordinar de delicios.

Rămâne să le testați și voi!

Ingrediente

250 g mascarpone

100 g brânză de vaci

2 ouă

200 g zahăr

300 ml smântână

esență de vanilie

1 vârf de cuțit de sare

200 g biscuiți simpli

1 lingură cacao

50 g unt moale

250 ml cafea espresso

100 g făină

1 praf de copt

12 bucăți Chokotoff

 

 

Preparare

  1. Mărunțiți biscuiții. Intr-un bol, înmuiați-i cu cafea fierbinte.
  2. Preîncălziți cuptorul la 170 de grade cu ventilație.
  3. Amestecați toate ingredientele (untul, zahărul, ouăle, mascarpone, vanilia, cacao, smântâna, biscuiții ) cu făina și praful de copt cu atenție, folosind o spatulă.
  4. Distribuiți compoziția în formele de brioșe și puneți câte o Chokotoff în mijloc.
  5. Coaceți brioșele până devin rumene și trec testul scobitorii.

Sunt Bianca Cigan, coach acreditat și creator de conținut. Lucrez cu oameni și organizații care își doresc să evolueze conștient, să comunice autentic și să își construiască propriul drum.

Lucrez cu oameni și branduri care își doresc claritate, coerență și creștere cu sens.

Sunt Bianca Cigan, coach acreditat și creator de conținut. Lucrez cu oameni și organizații care își doresc să evolueze conștient, să comunice autentic și să își construiască propriul drum.