rețete culinare

Mâncare de spanac

 

În zilele când nu mai vreau să văd carne în farfurie, și, în ultima vreme, am din ce în ce mai multe astfel de zile, una dintre rețetele pe care le prepar aproape săptămânal, e aceea de spanac cu ouă ochiuri și pâine cu ou.

Da, știu, frigănelele, pâinea cu ou sau „bundás kenyér”, sună puțin atipic pentru această rețetă, însă e o asociere nemaipomenit de bună. Dacă vă mai pregătiți și un ceai de mentă bun, eu spun că ziua voastră va fi nemaipomenită.

Dacă am spanac proaspăt la îndemână, îl spăl bine și îl opăresc în foarte puțină apă cu sare. Nivelul apei ar trebui să fie aproape doar atât cât nivelul spanacului. Nu arunc apa respectivă. Scot spanacul cu ajutorul unei strecurători și îl transfer în blender.  Adaug, treptat apa în care l-am opărit, ca să nu se irosescă bunătate de vitamine și minerale din apa respectivă. Va ieși o pastă foarte apoasă. Pregătesc bechamelul și la acesta adaug amestecul de spanac, bineînțeles, asezonez cu ustuoi pisat, nucșoară, sare și piper.

Dacă am spanac congelat, prefer să folosesc acea varietate de produs care are spanacul mărunțit fin , congelat sub formă de pastile individuale. Se pot adăuga direct congelate la bechamel și astfel economisim timp prețios.

Ouăle, pentru a ieși perfect cleioase, fără a arde marginile albușurilor, le prepar într-o tigaie cu capac. O încălzesc bine, cu puțin ulei, abia atât cât să existe o peliculă fină de grăsime pe fundul tigăii. Sparg ouăle în tigaie, adaug un strop de apă, pentru a se forma aburi sub capac în timpul gătirii și le las, la foc potrivit, timp de 3-4 minute să se pregătească.

Acestea sunt sfaturile pe care vi le pot da pentru a vă ușura munca.

Pâinea cu ou (frigănelele) le pregătesc tăind pâinea sub formă de bastonașe, pe care ne place să încingem în spanac și gălbenușurile de ouă în momentul în care savurăm mâncarea.

Ingrediente

Pentru mâncarea de spanac:

 

500 g spanac congelat.

2 linguri făină

100 g unt

1 l lapte

100 ml smântână pentru gătit

1 cățel de usturoi

Sare, piper, nucșoară

 

Pentru ochiuri:

20 ml ulei

8 ouă (Câte 2 ouă de persoană pentru ochiuri)

Preparare

  1. Topiți untul într-o tigaie, căliți făina și adăugați, treptat laptele, amestecând continuu.
  2. Adăugați spanacul congelat și circa 50 ml apă. Continuați să amestecați până când pastilele de spanac se decongelează și omogenizează în bechamel.
  3. Adăugați usturoiul pisat, nucșoară, sare, piper.
  4. Pregătiți ouăle ochiuri folosind ulei și apă în tigaia cu capac, conform instrucțiunilor din descriere.
  5. Serviți mâncarea de spanac cu ochiuri și frigănele.

Sunt Bianca Cigan, coach acreditat și creator de conținut. Lucrez cu oameni și organizații care își doresc să evolueze conștient, să comunice autentic și să își construiască propriul drum.

Lucrez cu oameni și branduri care își doresc claritate, coerență și creștere cu sens.

Sunt Bianca Cigan, coach acreditat și creator de conținut. Lucrez cu oameni și organizații care își doresc să evolueze conștient, să comunice autentic și să își construiască propriul drum.