rețete culinare
Tarta Tatin e un desert tipic franțuzesc inventat, ca mai toate lucrurile extraordinare de pe lumea asta, întâmplător. E o tartă cu aluat de foietaj care se întoarce cu susul în jos la finalul coacerii. Se poate pregăti cu pere, mere, piersici, prune, gutui sau caise. Cele mai bune fructe pentru o tartă Tatin reușită sunt cele de toamnă, mai ferme, care să își păstreze forma prin coacere.
Tradițional, tarta aceasta se pregătește în aceeași tigaie sau tavă de copt de la început, până la sfârșit. Zahărul se caramelizează, apoi se adaugă bucăți de unt, fructele înjumătățite așezate cu partea proeminentă în sus și apoi se acoperă cu un strat de foietaj uns cu ou bătut. După coacere, se răstoarnă cu partea de fructe în sus și se servește cu frișcă sau înghețată de vanilie.
Aceste mini tarte Tatin respectă îndeaproape rețeta, doar că am modernizat-o în porții individuale, mai ușor de servit și transportat.
Totul se petrece în aceeași tavă, așa că în nici 10 minute de pregătire puteți da la cuptor un desert simplu și rapid.
Nu am mai caramelizat zahărul, l-am presărat pur și simplu pe foaia de copt, am pus mai apoi stratul de pere, scorțișoară și foietaj uns cu ou.
Totul e gata în aproximativ 30 de minute.
1 pachet foietaj cu unt
2 pere
24 lingurițe de zahăr brun
Scorțișoară
1 ou bătut
Sunt Bianca Cigan, coach acreditat și creator de conținut. Lucrez cu oameni și organizații care își doresc să evolueze conștient, să comunice autentic și să își construiască propriul drum.
Sunt Bianca Cigan, coach acreditat și creator de conținut. Lucrez cu oameni și organizații care își doresc să evolueze conștient, să comunice autentic și să își construiască propriul drum.
Pentru a vă oferi cea mai bună experiență, folosim cookie-uri și tehnologii similare pentru a stoca și/sau accesa informații de pe dispozitivul dumneavoastră. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date precum comportamentul de navigare sau identificatori unici pe acest website. Refuzarea sau retragerea consimțământului poate afecta anumite funcționalități ale site-ului.