rețete culinare

Sandwich cu focaccia

Focaccia e un fel de pâine italiană. Este minunată pentru sandwich-uri savuroase și pentru servit alături de supe sau salate. Preferata mea, cu ulei de măsline și câteva roșii, busuioc și ceapă roșie, arată ca o pictură în aluat. Are coaja crocantă și miezul umed și moale.

Blatul este aerat, pufos, ușor, nu prea gros. Folosind metoda aluatului de pâine cu maia, fără frământare, mi-a plăcut mereu foarte mult. Rețeta pentru acel aluat o găsiți pe blog, în rețeta de pâine cu maia.

Rețeta de aluat fără frământare cu drojdie este, însă, cea la care am apelat acum. De ce e mai bun acest aluat decât cel pe care îl frământăm și e gata în 60 de minute? Dându-i timp mai mult, e mult mai pufos, mai aerat și ușor de digerat. Enzimele produse prin dospirea la rece ajută la descompunerea amidonului și la fermentație și, astfel focaccia devine un aliment mult mai sănătos pentru noi.

Dospirea aluatului are efecte terapeurice pe care le putem savura și ne bucură inima. Dacă putem , însă, obține un blat delicios fără a-l manevra prea mult, cu atât mai bine pentru noi.

Ingredientele trebuie doar amestecate bine și frământate timp de două minute iar mai apoi , aluatul obținut trebuie lăsat la autoliză timp de cel puțin 40 de minute, într-un bol uns cu ulei, de măsline, acoperit, pe blatul de bucătărie.

După autoliză adăugăm sarea și aluatul se pliază apucând marginile exterioare și aducându-le spre mijlocul vasului, până obținem o minge uniformă. Aceasta pliere se repetă odată, urmată de dospire direct în tava de coacere tapetată cu hârtie de copt. Pentru a obține pufoșenie maximă, puteți lăsa aluatul la dospit peste noapte, în bolul acoperit, la frigider. Dar dacă vreți acușica să o preparați, săriți peste acel pas.

Dospirea la rece va face aluatul mai ușor, mai pufos și mai savuros.

Dacă faceți aluatul cu o seară înainte, a doua zi, oricând, puteți prepara focaccia. Dacă îl preparați în aceeași zi, probabil veți coace în două ore. Cu cât stă aluatul mai mult la rece, cu atât are aerarea și gustul mai bune. Focaccia poate deveni, cred eu, alternativa preferată la pâine și pentru voi în timp foarte scurt.

Acestea fiind zise, să ne apucăm de treabă!

Ingrediente

Pentru blat:

500 g făină tip 650

1oo ml ulei de măsline

1 linguriță sare  plus sare de mare sau grunjoasă pentru copt

300 ml apă

1 plic drojdie uscată

câteva crenguțe de busuioc

roșii cherry

1 ceapă roșie

rozmarin

câteva fire de chives (cepșoară)

Pentru servit:

prosciutto cotto

mozarella

pesto

roșii

baby spanac

Preparare

  1. Amestecați făina cu apa într-un bol și frământați 2 minute, până se omogenizează.
  2. Acoperiți bolul cu un capac sau folie alimentară și lăsați-l pe blatul de bucătărie 40 de minute (autoliză).
  3. După autoliză, adăugați sarea și împăturiți aluatul de câteva ori, apucând marginile și aducându-le spre interior. Formați o minge, mutați-o într-un bol cu capac curat, uns cu ulei de măsline, pentru a preveni lipirea și lăsați bolul acoperit încă cel puțin 40 de minute pe blat, acoperit.
  4. Faceți împăturirea, după care, mâinile unse cu ulei de măsline scoateți aluatul din bol direct în tava de copt tapetată cu hârtie de copt.
  5. Lăsați la dospit, acoperită cu un prosop, 30 de minute.
  6. Preîncălziți cuptorul la 230 de grade.
  7. Turnați ulei de măsline deasupra blatului, presărați sare grunjoasă sau de mare și rozmarin și faceți gropițe cu degetele.
  8.  Decotați-o cu roșii cherry, ceapă roșie, busuioc, chives și coaceți timp de 15-20 de minute, până devine rumenă.
  9. Serviți-o în sandwich-uri sau prosciutto cotto, mozarella, pesto, frunze de baby spanac și busuioc alături de ulei de măsline.

Sunt Bianca Cigan, coach acreditat și creator de conținut. Lucrez cu oameni și organizații care își doresc să evolueze conștient, să comunice autentic și să își construiască propriul drum.

Lucrez cu oameni și branduri care își doresc claritate, coerență și creștere cu sens.

Sunt Bianca Cigan, coach acreditat și creator de conținut. Lucrez cu oameni și organizații care își doresc să evolueze conștient, să comunice autentic și să își construiască propriul drum.