rețete culinare

Sărățele cu brânză și cheddar

Sărățelele de casă sunt cele mai bune. Au o aromă intensă de brânză cheddar, sunt fragede și se topesc în gură. Nu e nevoie de mari cunoștințe și abilități în ale coptului. E nevoie doar de puțină răbdare. Le-am făcut mai lungi, asemeni unor grisine, astfel încât să le pot servi într-un pahar la masa festivă. Le-am decorat cu un amestec de semințe, pentru un plus de savoare și textură.

Va fi nevoie de refrigerarea aluatului, de împăturiri repetate, astfel încât să se formeze straturi onctuoase, fragede.

Cheddar-ul poate fi înlocuit și cu alte tipuri de brânzeturi, inclusiv cu mucegai, cu cât e mai pregnant gustul brânzei, cu atât mai bine.

Se păstrează bine și le puteți savura sub orice formă aleasă, de bastonașe, covrigei sau grisine.

Ingrediente

 

400 g făină

100 g unt+ 100 g pentru uns

100 g smântână

250 g brănză de vaci

250 g cheddar

1 ou

Sare, piper

Pentru uns:

1 ou

Semințe

Preparare

  1. Amestecați brânza de vaci, 100 g din untul ras, cheddar-ul ras, făina, sarea și piperul până obțineți un amestec omogen.
  2. Încorporați oul bătut și smântâna. Frământați până obțineți un amestec omogen.
  3. Pe o suprafață tapetată cu făină, întindeți o foaie de grosimea unui deget pe care o ungeți cu 100 g unt moale.
  4. Împăturiți foaia în trei, întindeți o foaie rectangulară din nou, repetați împăturirea.
  5. Înfoliați aluatul și dați-l la rece 30 de minute.
  6. Încingeți cuptorul la 180 de grade cu ventilație.
  7. Întindeți, pe o suprafață tapetată cu făină, o foaie rectangulară pe care o împăturiți din nou în trei. Întindeți o foaie rectangulară, pentru ultima dată. Va trebui să aibă grosimea de un deget, lungimea unei tăvi de copt pentru chec.
  8. Ungeți foaia cu ou bătut, presărați semințele.
  9. Tăiați bastonașe late de 1 cm, egale ca lungime și lățime. Așezați-le pe o tavă de copt tapetată cu hârtie de copt.
  10. Coaceți sărățelele timp de 30 de minute, până devin rumene.

Sunt Bianca Cigan, coach acreditat și creator de conținut. Lucrez cu oameni și organizații care își doresc să evolueze conștient, să comunice autentic și să își construiască propriul drum.

Lucrez cu oameni și branduri care își doresc claritate, coerență și creștere cu sens.

Sunt Bianca Cigan, coach acreditat și creator de conținut. Lucrez cu oameni și organizații care își doresc să evolueze conștient, să comunice autentic și să își construiască propriul drum.