rețete culinare

Somon en papillote cu legume la grătar

Gătirea “en papillote” înseamnă că preparăm carne sau legume la abur, într-o pungă improvizată din hârtie de copt. Somonul pregătit astfel rămâne suculent, fraged și super sănătos.

În această papillote punem puțin ulei de măsline, rozmarin, felii de lămâie și bucățile de somon. Putem confecționa papillote individuale sau una mai mare, mai încăpătoare, pentru toate cele 4 bucăți de pește.

Am folosit bucăți de somon ce care le-am poziționat cu pielea în jos, le-am asezonat cu sare, piper și apoi le-am acoperit cu lămâie și rozmarin și o hârtie de copt umezită și îmboțită. . Nu e chiar papillote clasic, dar pentru mine funcționează de minune, l-am introdus la cuptorul încins la 200 de grade timp de 20 de minute.

Sparanghelul l-am spălat, am îndepărtat partea lemnoasă, l-am asezonat cu sare și ulei de măsline și l-am pregătit rapid la grătar. Am pregătit și zucchini la grătar, pe care, în prealabil, l-am tăiat rondele și asezonat cu sare, apoi l-am tamponat cu hârtie pentru a îndepărta umezeala.

Am servit peștele și legumele pe un pat de orzo, alături de un dressing pe bază de iaurt grecesc, pătrunjel, mărar și lămâie.

E o rețetă minunată, lejeră, rapidă și sănătoasă.

Să vedem de ce avem nevoie!

Ingrediente

Pentru somon:

4 bucăți de somon

1 linguriță ulei de măsline

1/2 lămâie

2-3 lingurițe de condiment pentru pește

sare, piper

Pentru legume:

1 legătură sparanghel

1 zucchini

sare, piper

1 lingură ulei de măsline

Pentru dressing:

200 g iaurt grecesc

1/2 lămâie

2 lingurițe pesto

1/2 legătură mărar

1/2 legătură pătrunjelo verde

sare, piper

1 linguriță ulei de măsline

 

Preparare

  1. Preîncălziți cuptorul la 200 de grade.
  2. Puneți într-un vas termorezistent o hârtie de copt.
  3. Asezonați peștele, așezați-l pe hârtie, acoperiți-l cu felii de lămâie și crenguțe de rozmarin. Împachetați bine peștele.
  4. Dați peștele la cuptor 20 de minute.
  5. Tăiați zucchini rondele, asezonați-l cu sare, tapetați-l cu hârtie pentru a îndepărta umezeala.
  6. Asezonați și sparanghelul cu sare. Stropiți legumele cu ulei de măsline și pregătiți-le la grătar.
  7. Amestecați ingredientele dressingului.
  8. Serviți peștele cu legume, paste orzo și dressing.

Sunt Bianca Cigan, coach acreditat și creator de conținut. Lucrez cu oameni și organizații care își doresc să evolueze conștient, să comunice autentic și să își construiască propriul drum.

Lucrez cu oameni și branduri care își doresc claritate, coerență și creștere cu sens.

Sunt Bianca Cigan, coach acreditat și creator de conținut. Lucrez cu oameni și organizații care își doresc să evolueze conștient, să comunice autentic și să își construiască propriul drum.