rețete culinare

Spaghete Green Goddess

Spaghetele Green Goddess sunt îmbrăcate într-un sos cremos, fin, de culoare verde deschis. Ingredientele sosului sunt avocado, spanac, busuioc, lapte de cocos, nuci caju și lime. Aromele sunt foarte interesante și inedite pentru un sos de paste. Nu sunt gusturi obișnuite, nu sunt arome clasice de sos de spaghete. Sosul acesta nu necesită tratament termic deloc. Cu alte cuvinte, avem un sos sănătos, cremos, ușor și rapid de preparat. Cred că acestea sunt motivele pentru care merită să îl încercați măcar o dată.

Am folosit spaghete de la Paste Hutton la rețetă, deoarece sosul aderă foarte bine la forma pastelor. Dar puteți folosi orice altă formă de paste. De asemenea, puteți folosi o cantitate mai mare de spanac, dacă vă este pe plac sau, dacă nu vă e simpatic laptele de cocos, să îl înlocuiți cu smântână pentru gătit.

Să vedem de ce avem nevoie pentru a-l prepara!

Ingrediente

200 g spaghete Hutton

100 g baby spanac

1 pumn nuci caju

1/2 avocado

100 ml lapte de cocos

1/2 lime

2-3 frunze de busuioc

sare, piper

câteva frunze de salată și nuci caju pentru decor

 

 

Preparare

  1. Puneți spaghetele Hutton la fiert în apă cu sare, conform instrucțiunilor de pe ambalaj.
  2. Într-un recipient mai înalt, mixați, cu ajutorul unui blender de mână,  avocado, nucile caju, baby spanacul, lime, laptele de cocos, busuiocul.
  3. Asezonați cu sare și piper, adăugați un polonic de apă de la pastele fierte.
  4. Strecurați spaghetele și amestecați-le cu sosul preparat.
  5. Serviți pastele cu nuci caju și frunze de spanac sau mix de salată.

Sunt Bianca Cigan, coach acreditat și creator de conținut. Lucrez cu oameni și organizații care își doresc să evolueze conștient, să comunice autentic și să își construiască propriul drum.

Lucrez cu oameni și branduri care își doresc claritate, coerență și creștere cu sens.

Sunt Bianca Cigan, coach acreditat și creator de conținut. Lucrez cu oameni și organizații care își doresc să evolueze conștient, să comunice autentic și să își construiască propriul drum.