rețete culinare

Supă-cremă de cartofi

 

Cartoful e o legumă foarte versatilă, folosită de când lumea și pământul, mai exact după descoperirea Americii de către Columb. Dacă inițial a fost folosit drept plantă ornamentală, tuberculii fiind asociați de către nobilime cu ideea de „hrană a săracilor”, el a rămas în continuare o legumă preferată de toate păturile sociale, în toate anotimpurile.

Supa de cartofi e o preferată în familia noastră, atât cu afumătură cât și în varianta vegetariană. Cum în ultima vreme am preferat consumul scăzut de carne, această rețetă e o opțiune excelentă, mai elegantă și rafinată a celei obișnuite. În Babța, satul bunicii mele materne, cartofii poartă multe alte nume. Li se spune picioici. O fi fost vreun străbun în America, cine știe?

Se mai numesc și „croample”, „corompire”, aceste denumiri fiind de inspirație austro-ungară, preluate de la vecinii noștri din Bogdand.

Ingredientele pentru supă sunt aceleași ca în cazul supei de cartofi tradiționale. Ai nevoie de cartofi, morcovi, țelină, rădăcină de pătrunjel, ceapă, ardei gras, smântână și pătrunjel verde.

Pentru un gust îmbogățit, un aport de proteine sănătoase dar și pentru o adăuga o textură deosebită, am tras la tigaie și niște ciuperci gălbiori, cu nițel usturoi, pe care le-am servit deasupra supei-cremă.

Dacă vă place supa cu afumătură, înlocuiți gălbiorii cu ciolan afumat sau cu bucățele de bacon prăjit.

Nu cred că are nevoie de crutoane, e foarte sățioasă. Dar asta iarăși e o preferință personală.

Sper să vă încânte și vouă papilele gustative!

Ingrediente

4 cartofi mari

1 morcov

1 rădăcină de pătrunjel

1 ardei gras

1 ceapă

1 legătură pătrunjel verde

1 linguriță pastă de ardei dulce

100 ml smântână pentru gătit

300 g gălbiori

2 căței de usturoi

50 ml ulei de măsline

1 lingură unt

Sare, piper, cimbru

Preparare

  1. Curățați cartofii, ceapa, pătrunjelul și morcovul de coajă.
  2. Spălați legumele bine și tăiați-le bucăți potrivite, inclusiv ardeiul gras.
  3. Căliți legumele puțin în ulei de măsline, cu pasta de ardei.
  4. Turnați 1 l de apă peste legume, adăugați pătrunjelul verde,asezonați cu sare și piper din belșug și fierbeți supa la foc potrivit.
  5. Pasați supa cu mixerul de mână și adăugați smântâna.
  6. Căliți gălbiorii în unt, cu usturoi, cimbru și niște pătrunjel verde tocat.
  7. Serviți supa-cremă de cartofi cu gălbiori.

Sunt Bianca Cigan, coach acreditat și creator de conținut. Lucrez cu oameni și organizații care își doresc să evolueze conștient, să comunice autentic și să își construiască propriul drum.

Lucrez cu oameni și branduri care își doresc claritate, coerență și creștere cu sens.

Sunt Bianca Cigan, coach acreditat și creator de conținut. Lucrez cu oameni și organizații care își doresc să evolueze conștient, să comunice autentic și să își construiască propriul drum.