rețete culinare

Supă- cremă de linte

Cine papă linte, are multă minte. E una dintre cele mai sănătoase surse de proteină pe care o puteți consuma. Rețeta de azi e o supă- cremă de linte sănătoasă și extrem de savuroasă. Se prepară repede, e dietetică și, colac peste pupăză, e ideală atât vara cât și iarna.

Lintea roșie este ideală pentru supe și daal, este mai ușor digerabilă decât cea verde. Ea trebuie spălată bine și înmuiată opțional, pentru a grăbi fierberea.

Pentru cine are intoleranță la lactoză, puteți folosi smântână vegetală sau lapte vegetal.

Înainte de a adăuga smântâna, va trebui să opriți focul și să gustați.

Ingredientele sunt simple și puține: linte, morcov, ceapă, usturoi, pătrunjel verde, aromate cu praf de curry și curcuma.

Ingrediente

1 cană de linte

1 morcov

1 ceapă

1 cățel de usturoi

½ linguriță de curcuma

½ linguriță de curry

2 linguri ulei de măsline

200 ml smântână vegetală

Sare

Piper

1 legătură frunze de pătrunjel

Preparare

  1. Curățați morcovul, ceapa și usturoiul și spălați-le bine.
  2. Spălați lintea. Tăiați legumele bucăți mici.
  3. Căliți lintea și legumele în ulei de măsline.
  4. Adăugați 1,5 litri de apă.
  5. Fierbeți supa la foc moderat timp de 30 de minute. La final adăugați pătrunjelul verde tocat.
  6. Pasați-o cu un blender. Puneți deoparte câteva linguri de legume fierte și linte, pentru servit.
  7. Adăugați smântâna vegetală. Serviți cu pătrunjel verde.

Sunt Bianca Cigan, coach acreditat și creator de conținut. Lucrez cu oameni și organizații care își doresc să evolueze conștient, să comunice autentic și să își construiască propriul drum.

Lucrez cu oameni și branduri care își doresc claritate, coerență și creștere cu sens.

Sunt Bianca Cigan, coach acreditat și creator de conținut. Lucrez cu oameni și organizații care își doresc să evolueze conștient, să comunice autentic și să își construiască propriul drum.