rețete culinare

Supă de fasole cu leurdă

Supa de fasole e una dintre preferatele mele. Și cum e sezonul leurdei, m-am gândit să pregătesc o variantă de post, folosind fasole albă, morcovi, pătrunjel, gulie, leurdă și smântână vegetală.

Am folosit fasole albă din conservă, pentru a grăbi procesul de pregătire, prin urmare, mai în glumă, mai în serios, e o supă fast- food.

Leurda am pasat-o împreună cu frunze de pătrunjel și niște apă. Pasta obținută am adăugat-o la supa în fierbere.

Rezultatul e o supă de un verde crud, cu gust pronunțat de leurdă, numai bună de activat primăvara din noi.

Ingrediente

1 conservă mare de fasole albă

2 morcovi

2 rădăcini de pătrunjel

1/2 gulie

1 legătură de leurdă

1/2 legătură de pătrunjel verde

200 ml smântână vegetală

sare, piper

2 linguri de ulei de măsline

1 lingură pastă gulaș

Preparare

1.Curățați legumele, spălați-le și tăiați-le mărunt.

2. Căliți-le în ulei de măsline direct în oală împreună cu pasta gulaș.

Turnați apă fierbinte deasupra și lăsați supa să fiarbă.

3. Într-un blender, pasați pătrunjelul și leurda împreună cu 250 ml apă. Adăugați acest amestec la supă.

4. Asezonați cu sare, piper și smântâna vegetală.

Serviți supa fierbinte.

 

 

 

 

Sunt Bianca Cigan, coach acreditat și creator de conținut. Lucrez cu oameni și organizații care își doresc să evolueze conștient, să comunice autentic și să își construiască propriul drum.

Lucrez cu oameni și branduri care își doresc claritate, coerență și creștere cu sens.

Sunt Bianca Cigan, coach acreditat și creator de conținut. Lucrez cu oameni și organizații care își doresc să evolueze conștient, să comunice autentic și să își construiască propriul drum.