Supă tradițională de pasăre

Cred că dacă ar fi să întrebă 100 de oameni din toate colțurile lumii ce fel de mâncare le mângâie cel mai tare sufletul, marea majoritate ar alege supa de pasăre. (Fie pasărea pui, găină sau cocoș, eu o voi denumi generic “pui”). De ce? Pentru că supica tradițională de pui cu tăiței e simbolul universal al unei mese tihnite în familie. O farfurie aburindă de supă de pui de casă, că altfel nu are niciun farmec, e gustul copilăriei de pretutindeni. E glasul bunicii, e vocea blândă a mamei, e zâmbetul meu și al vostru de copii veșnici. Și, deopotrivă, e panaceul care vindecă orice suferință, fie trupească, fie sufletească. Dacă ai răcit, te vindeci cu supă de pui fierbinte. Și tot cu supă de pui fierbinte vei uita și de alte necazuri.

Indiferent cât de mare ar fi masa la care o consumăm, mirosul îmbietor și gustul inconfundabil sunt cele mai desăvârșite în familie. Îmi amintesc cu nostalgie de prima mea supă udată cu lacrimi, după momentul fatidic când cocoșul bunicii mi-a ciupit fața. Cocoșul nefericit a sfârșit în oala și a fost o dulce răzbunare pentru neplăcerea produsă. Îmi amintesc și de primele linguri de supică bună cu pui de la țară și tăiței de casă pe care copiii mei le-au sorbit cu nesaț. Oi fi fost eu o mama mai neconformistă că i-am hrănit de mici, de după momentul primelor diversificări, cu supică de pui, dar ei o iubesc nespus și în ziua de astăzi.

Indiferent de ocazia celebrării în Ardeal, fie ea o zi liniștită de duminică, sau o sărbătoare în familie, sărbătoare religioasă, nuntă, botez, înmormântare, supa de pasăre e nelipsită de la toate aceste mese. Și, sincer, nu te poți plictisi de ea vreodată. Unii o fac mai dulce, alții mai intensă și, asemeni oricărui alt preparate tradițional, al mamei e cel mai bun dintre toate. Mai ales dacă e înnobilată cu pasăre crescută la curte și tăiței de casă.

Cred că am învățat să fac prima mea pătură de tăiței când aveam șapte ani. Abia ajungeam la masa din bucătăria bunicii. Mi-a dat un boț de aluat galben cu multe ouă și m-a învățat să sucesc pătura. În Babța se numesc răstăuțe. Cred că pe atunci mă descurcam mai bine decât aș face-o acum. Mama e mare expert în sucit pături de tăiței, la fel cum era și bunica. Eu, fire mai pragmatică, prefer să apelez la varianta mai ușoară, mai la îndemână, însă la fel de gustoasă. Deși supa mea e gătită cu pui de casă, de la mama, atunci când vreau să o menajez pe draga de ea, îi spun că mai am încă tăiței de la ea, și folosesc, fără să își dea cineva seama, tăiței la fel de gustoși, cu ouă multe, de la Hutton. Shhhh, acesta e secretul nostru, da?

Proverbiala afirmație-găina bătrână și morcovul tânăr fac supa bună- e adevărată în bucătărie. În plan figurat, relational, nu mă pronunț. Găina și cocoșul crescut la țară fac cele mai delicioase supe. În timpul pregătirii  contează doar să ai răbdare și să lași să clocotească molcom, la foc mic, prima data să pui carnea la fiert în apă destulă, cu sare. Dacă folosesc pui de țară , îl congelez pe porții. Separat carnea osoasă, cum ar fi spatele, aripile și gâtul, separate pulpele și pieptul. Pentru supă nu decongelez carnea, o trec doar printr-un jet de apă fierbinte, apoi o pun direct în oală la fiert. E trucul meu, nu schimbă gustul sau aspectul defel. Odată ce a dat în clocot, să spumezi toate acele reziduuri care ies din fierbere. Apoi adaugi zarzavaturile. Eu pun cozile de pătrunjel verde și ardeiul dulce întreg. Dacă dorești, poți folosi doar căpățâna ardeiului, cu coadă cu tot, are multă aroma și oricum vei strecura supa la final. Iar carnea ardeiului o poți folosi la alte feluri de mâncare.

Pentru un gust bogat, folosesc o sumedenie de legume și zarzavaturi, de la țelină rădăcină, țelină apio, morcovi, rădăcină și frunze de pătrunjel, gulie, păstârnac, până la ceapă și ardei. Folosesc piper boabe și sare pentru a rotunji gusturile și, uneori, dacă o ascult pe mama, folosesc și condiment granule cu gust de legume. Mie, personal nu îmi e necesar, consider că legumele sunt sufficient de armonizate într ele, însă știu că multor personae li se pare de neconceput fără acesta. Așa că, fiecare după gustul lui, să pună sau nu.

Odată ce supa dă în clocot, lăsați-o în pace să fiarbă tihnit vreo oră bună sau, dacă e necesar și carnea nu e fiartă încă, vreo două ore.

Fierbeți tăițeii Hutton în apă multă cu sare, conform instrucțiunilor de pe ambalaj. Se fierb în două-trei minute. Nu îi limpeziți și nu îi fierbeți direct în supă, ca zeama să rămână limpede. Tăițeii lor sunt galben-aurii și au gust minunat.

Chiar sunt curioasă voi ce amintiri aveți legate de supa de pui? Cum o preparați?

Această rețetă a fost realizată în cadrul unui parteneriat cu Firma Hutton S.R.L., ale căror produse le puteți vedea pe www.pastehutton.ro

Ingrediente

1 pui/găină/cocoș de casă

3 morcovi

¼ țelină

2 fire de țelină apio

½ gulie

1 păstârnac

2 rădăcini de pătrunjel

1 ceapă

1 ardei dulce

1 legătură de pătrunjel verde

Sare, piper,

1 pachet de tăiței de casă romburi Hutton

½ lingurăcondiment concentrat de legume

Preparare

  1. Spălați bine carnea
  2. Puneți carnea la fiert în multă apă rece
  3. Spumați periodic până nu supa rămâne limpede.
  4. Adăugați zarzavaturile curățate și spălate. Eu le tai bucăți destul de mari.
  5. Adăugați 4-5 boabe de piper și două linguri de sare.
  6. Legătura de pătrunjel o adăugați de la început, odată cu legumele.
  7. Fierbeți 1-2 ore la foc mic.
  8. Strecurați supa.
  9. Fierbeți câte o mână bună de tăiței /persoană în apă multă cu sare.
  10. Strecurați tăițeii.
  11. Serviți supa cu pătrunjel tocat și bucăți de morcov fiert.

 

Savuroase și inedite - cele mai recente rețete

Mâncare de fasole cu roșii

  Sunt unele zile în care mi-e dor de mâncare simplă, cu ingrediente modeste, simple, cum ar fi fasolea sau cartofii. Pe zi ce trece, constat că ceea ce acum redescoperim a fi mâncare sănătoas...

Papricaș de cartofi

Papricașul sau tocănița de cartofi este o mâncare atât de simplă și modestă dar atât de savuroasă și aducătoare de bucurie. E o rețetă deloc sofisticată, rapidă, care se face în aceeași cratiță. Ac...

Melci cu scorțișoară

Toamna e momentul ideal să încingem cuptorul și să coacem bunătăți. Ador lunile de toamnă pentru senzația de confort și „acasă” pe care o simt în căminul meu ori de câte ori am timp să lucrez cu do...

Dovlecei gratinați stil bolognese

  Sosul Bolognese se numără printre preferatele familiei noastre. E foarte versatil. Îl puteți prepara în cantități mai mari și servi alături de paste, în lasagna sau în rețete precum cea de a...

Chec alfabet cu prune

Ador rețetele de chec, deoarece nu presupun folosirea unor tehnici complicate de pregătire. Ai nevoie doar de un tel bun și un singur bol încăpător în care ingredientele umede ale checului să se co...

Sandwich cu focaccia

Focaccia e un fel de pâine italiană. Este minunată pentru sandwich-uri savuroase și pentru servit alături de supe sau salate. Preferata mea, cu ulei de măsline și câteva roșii, busuioc și ceapă roș...

Supă- cremă de mazăre

Supa aceasta cremă de mazăre te unge pe suflet într-o zi blândă de toamnă. Servită cu un sandwich cald cu Gouda sau orice fel de cașcaval, e o opțiune de meniu care va fi suficient de sățioasă pent...

Spaghete cu creveți și zucchini

Spaghetele sunt pastele noastre cel mai des folosite. Iar când mă gândesc la un sos lejer, care să îmi amintească cu nostalgie de mare, mereu mă gândesc la creveți. Fie ei prefierți sau proaspeți, ...

Paste Gemelli cu ciuperci

Pastele cu ciuperci unt o rețetă rapidă, numai bună de pregătit în timpul săptămânii. Folosește ingrediente sănătoase, ciupercile fiind o excelentă sursă de proteine, sunt aromate și cărnoase. Indi...

Mini tarte Tatin cu pere

Tarta Tatin e un desert tipic franțuzesc inventat, ca mai toate lucrurile extraordinare de pe lumea asta, întâmplător. E o tartă cu aluat de foietaj care se întoarce cu susul în jos la finalul coac...

Curry cu pui și paste

Am gustat acest preparat prima dată acum 20 de ani și mi-am amintit azi de acea seară de vară în care mirosul îmbietor de legume și curry a străbătut întreaga curte. Fusesem invitată la cină de căt...

Spaghetti con vongole

Nu vă speriați, nu sunt gondole, nici ciudățenii ale naturii. „Vongole” sunt scoici în limba italiană. Amu nu mă sfădiți că am fost în Italia și mi-a urcat la cap de vorbesc numai rom-italiană, dar...

Paste Barbie

Fiecare dintre noi, femeile, s-a jucat la un moment dat cu o păpușă în copilărie. Chiar dacă nu am crescut cu păpuși frumoase, mereu mi-am dorit o păpușă Barbie. Din păcate, pe când am primit-o de ...

Chec cu afine, mac și lămâie

Rețeta aceasta de chec cu afine, mac și lămâie a devenit preferata mea. Combinația de fructe dulci- acrișoare cu lămâie te face să îți plouă în gură. E un chec moale, cu blatul umed, în care gustur...

Focaccia

Focaccia e un fel de pâine ideală pentru sandwich-uri savuroase și pentru servit alături de supe-cremă sau salate. Preferata mea e cea simplă, cu ulei de măsline și rozmarin. Are coaja crocantă și ...

Supă-cremă de cartofi

  Cartoful e o legumă foarte versatilă, folosită de când lumea și pământul, mai exact după descoperirea Americii de către Columb. Dacă inițial a fost folosit drept plantă ornamentală, tubercul...

Papanași prăjiți

Papanașii prăjiți sunt varianta pripită a gogoșilor. Motivul pentru care sunt atât de apreciați este unul extrem de simplu: sunt bucuria întrupată într-un dulce prăjit. Se prepară foarte repede, se...

Ravioli Caprese

Salata Caprese e o alegere delicioasă de vară. A minunată de sine-stătătoare dar și în această combinație cu ravioli umpluți cu ricotta și spanac. Pe principiul „repetitivitatea creează echilibru”,...

Salată de pepene roșu

O salată foarte colorată, de vară, de inspirație grecească, cu pepene roșu, ceapă roșie, brânză feta, mentă, gata de savurat în nici 5 minute. De ce avem nevoie? Doar de ingredientele menționate ma...

Chowder cu porumb

  Chowder e o supă densă, originară din America, ale cărei ingrediente de bază sunt ceapa, țelina apio, laptele sau smântâna și o legumă bogată în amidon cum e cartoful sau cartoful dulce. Reț...

Piept de rață festiv

Pieptul de rață este delicatesă de pus pe masă pentru a celebra un moment special. Nu e pe gustul tuturor, indiscutabil, însă dacă odată l-ai gustat preparat ca la carte, poate vă veți încumeta să ...

Crochete de spanac

Mâncarea de spanac cu ochiuri e o preferată de a mea din copilărie. Indiferent de anotimp, mereu am spanac congelat în casă. Îl prefer congelat deoarece e gata de preparat foarte repede și își păst...

Salată prosciutto e melone

Combinația de pepene galben și prosciutto am încercat-o prima dată acum câțiva ani. Mi se pare o alegere lejeră, dulce-sărată ideală pentru zilele toride de vară. Am ales să pun pe aceeași farfurie...

Tiramisu Raffaello

Tiramisu clasic este un desert nemaipomenit, ale cărui gusturi de cafea, mascarpone și frișcă îl clasează favorit mondial. Cum sunt mare iubitoare de nucă de cocos,m-am gândit să prepar o variantă ...

Gomboți cu prune

Gomboții sau găluștele cu prune sunt un desert delicios de inspirație austro-ungară, pe care îl celebrăm în fiecare sfârșit de vară. Această rețetă poate fi și un excelent fel principal estival. Se...

Smoothie verde

Sunt unele zile în care micul dejun sau prânzul par greoaie și simți nevoia unui smoothie. Eu una le prefer pe cele cu lapte vegetal sau, pur și simplu, pe cele preparate doar din fructe și legume....

Bruschete cu Labneh și piersici

Dacă nu știi ce e Labneh, ei bine acum vei avea ocazia să afli. E o cremă de iaurt cremoasă, light, puțin înțepătoare, specifică Orientului Mijlociu. Poate fi servită aromatizată cu usturoi sau mir...

Crochete de zucchini

Banalul dovlecel sau zucchini e un ingredient foarte versatil. Deși de multe ori nu îl preparăm decât pane, o variantă vegetariană pentru o masă delicioasă e aceasta, în care aceste crochete delici...

Prăjitură porloș cu vișine

Rețeta de porloș e foarte versatilă, indiferent de umplutura aleasă ea fiind la fel de încântătoare. Porloșul cu vișine pe care l-am pregătit e o combinație între un clafoutis și un aluat fraged. V...

Lucicoș (supă de varză ardelenească)

  Cine e din Ardeal, știe, de bună seamă, că lucicoșul e o supă minunată, de vară, preparată cu varză dulce, morcovi, pătrunjel, ceapă, usturoi, mult mărar, dreasă cu rântaș. E, evident, o reț...

Morcovi copți și pastă de fasole

Rețeta aceasta e una fără risipă. Am folosit absolut totul din morcovi și ingredientele alese, de la coajă, frunze, până zeama din conserva de fasole. Pasta de fasole e o adaptare după rețeta de hu...

Pizza Margherita

Pizza Margherita e preferata mea. Combinația de passata, mozzarella și busuioc e tricolorul italian în farfurie, trinitatea gurmandă care pe mine mă bucură cel mai mult. Blatul, în accepțiunea mea,...

Pâine cu maia fără frământare

Dacă te ia cu temeri din start că maiaua nu e pentru tine, sigur te vei autosabota în a pregăti o pâine gustoasă. Pâinea cu maia e tolerată inclusiv de către cei cu intoleranță la gluten, conform u...

Supă- cremă de linte

Cine papă linte, are multă minte. E una dintre cele mai sănătoase surse de proteină pe care o puteți consuma. Rețeta de azi e o supă- cremă de linte sănătoasă și extrem de savuroasă. Se prepară rep...

Scones

Scones sunt un desert foarte rapid și ușor de preparat. Poți pune pe masă o porție de scones în 20 de minute. Sunt un desert tradițional scoțian, ideal pentru un brunch sau o după-amiază lejeră de ...

Spumă de căpșune

Gusturile copilăriei sunt mereu imbatabile. Spuma de căpșune e unul dintre deserturile pe care le adoram când eram mică. Albușuri de ou bătute cu zahăr până formau o bezea tare, amestecate cu căpșu...

Supă- cremă de mere

Supa- cremă de mere îmi aduce aminte de vârsta copilăriei, când mergeam la grădiniță. Supele de fructe, precum cea de mere, de mere gutui sau de vișine erau foarte populare. Pe atunci nu îmi plăcea...

Spaghetti al limone e pesce

Dacă vă place șalăul și vă plac lămâile, vă propun o rețetă de spaghetti al limone e pesce, simplă, vibrantă, estivală. Aveți nevoie de 1 bucată de file de șalău, 1 lămâie, niște spaghete bune de l...

Supă vietnameză Pho

Dacă supa clasică cu tăiței a ajuns să vă plictisească și vă doriți să încercați gusturi noi, mai exotice, vă recomand supa aceasta de inspirație vietnameză, numită Pho. Se prepară atât cu carne de...

Lasagne

Indiferent de anotimp, lasagna sau lasagne e un fel principal favorit pentru toată lumea. Indiferent cum o pronunțați, rețeta aceasta italiană a devenit una preferată de tot mapamondul. Sosul becha...

Pad- thai cu broccoli

Tăițeii ondulați cu broccoli, în stil asiatic, se prepară în doar 15 minute, sunt aromați și ușor de pregătit. Rețeta aceasta cu paste de la Hutton este o alegere ideală pentru un prânz sau o cină ...

Risotto cu sparanghel și burrata

Risotto e un orez pregătit în stil italian, cremos și onctuos. Nu poți folosi orice fel de orez, ai nevoie de orez Arborio sau Carnaroli, care pot absorbi cantități mai mari de lichid și au cantita...

Sandwich blană

De ce an denumit un sandwich „blană”? În zona asta a Ardealului, frigănelele se mai numesc și „bundas kenyér”, adică „pâine cu blană”. Sandwich -ul acesta e varianta mea de Croque Monsieur. Ai nevo...

Tartă cu ciocolată Kinder

Cred că ciocolata e panaceu pentru trup și suflet. De Ziua Copilului, hai să ne dăm voie să ne îndulcim cu o tartă Kinder Bueno la micul dejun. Să uităm de calorii, de diete, de restricții și să sa...

Lava cake

M-am tot gândit ce deserturi se potrivesc cel mai bine cu Luna Copilului, căci, da, eu zic să celebrăm copilăria toată luna iunie, și concluzia a fost că trebuie să fie ceva cu ciocolată. Lava cake...

Prăjitură cu mere

Prăjitură cu măr Prăjitura sau porloșul cu măr era un desert nelipsit acasă, din copilărie. Merele sunt fructele pe care le aveam tot anul și, chiar în vremurile când nu găseai unt, toată lumea ave...

Spaghetti and meatballs

Pastele mele preferate sunt cele cu sos de roșii și busuioc. Dacă mai au și chifteluțe, cu atât mai bine. Cine nu a văzut desenul animat „Doamna și vagabondul”? Și cine nu își amintește cu drag de ...

Farfalle junior

Rețeta aceasta de farfalle este o un fel principal vesel și delicios pentru copii mari și mici. M-am gândit la o rețetă care să fie numai bună de pus în pachețelul pentru școală al copiilor de toat...

Pui Kiev

Dacă vă place pieptul de pui și vă place usturoiul, această rețetă de pui Kiev este alegerea perfectă pentru voi. E cel mai delicios șnițel de pui pe care îl puteți pregăti. Aveți nevoie de piept d...

Cartofi gratinați

Ador felul acesta simplu de mâncare. E un gratin de cartofi și un strat de bază din cașcaval. Am folosit Gouda, însă puteți folosi orice fel de cașcaval. Textura cașcavalului se va modifica. Pe por...