rețete culinare

Tartă imposibilă cu rubarbă

Știți prăjitura imposibilă? E un desert care conține lapte, ouă, unt topit, făină și zahăr amestecate, care la coacere se separă în trei straturi.

Tarta mea cu rubarbă e o combinație între o tartă tradițională cu crustă din aluat fraged și o prăjitură imposibilă, încununată estetic de rubarbă acrișoară ce își schimbă culoarea în roz la coacere.

Ingredientele pentru aluatul de tartă sunt cele clasice: unt rece, făină, puțină sare, zahăr și un ou. Din acestea se frământă un aluat repede, ce trebuie prelucrat doar atât cât să se închege. Aluatul se refrigerează timp de 30 de minute, timp în care pregătim restul ingredientelor.

Pentru omogenizarea umpluturii am folosit blenderul. Am adăugat toate ingredientele în blender și am mixat câteva minute.

După întinderea foii de tartă între două foi de hârtie de copt, am îndepărtat una dintre hârtii, am așezat foaia în forma de copt, folosindu-mă de cealaltă hârtie aflată la suprafață pentru a apăsa și netezi foaia de tartă în formă.

Am ales să folosesc o tavă de sticlă termorezistentă rotundă, cu diametru de aproximativ 25 de cm. Dar puteți folosi și  tavă rectangulară sau din metal.

Am turnat compoziția în tavă, peste bază și am așezat bucățile de rubarbă deasupra.

Puteți să formați orice fel de model, să le lăsați lungi sau să le tăiați bucăți în formă de romb, pătrat, etc.

Bucățile de rubarbă vor pluti la suprafața umpluturii și vor rămâne la suprafață și în timpul coacerii, formând un model estetic.

Să vedem de ce avem nevoie!

Ingrediente

3 fire de rubarbă

Pentru baza tartei:

250 g făină

100 g zahăr

120 g unt rece

1 praf de sare

Coaja de la ½ lămâie

 

Pentru umplutura imposibilă:

300 ml lapte

3 ouă

100 g unt topit

150 g zahăr

Coaja de la ½ lămâie

75 g făină

1 plic budincă de vanilie

1 praf de sare

Esență de vanilie

Preparare

  1. Amestecați untul rece tăiat cubulețe cu făina, până obțineți o textură omogenă, nisipoasă.
  2. Adăugați zahărul, coaja de lămâie și oul.
  3. Frământați rapid un aluat omogen. Împachetați-l în folie alimentară și refrigerați-l 30 de minute.
  4. Preîncălziți cuptorul la 180 de grade.
  5. Puneți ingredientele pentru umplutură într-un blender și amestecați-le câteva minute.
  6. Întindeți aluatul de tartă între două hârtii de copt, până obțineți o circumferință mai mare decât cea a vasului de copt.
  7. Îndepărtați foaia de copt de deasupra și, întorcând aluatul cu cealaltă foaie de copt deasupra, potriviți coca în forma de copt. Apăsați aluatul prin hârtia de copt, pentru a potrivi totul la loc.
  8. Îndepărtați hârtia de copt și turnați umplutura în tavă.
  9. Tăiați rubarba la forma și dimensiunea dorită și așezați bucățile deasupra umpluturii.
  10. Coaceți tarta timp de 45-50 de minute.
  11. Răciți-o în tavă 10 minute, apoi refrigerați-o timp de 1 oră.
  12. Serviți-o rece.

 

Sunt Bianca Cigan, coach acreditat și creator de conținut. Lucrez cu oameni și organizații care își doresc să evolueze conștient, să comunice autentic și să își construiască propriul drum.

Lucrez cu oameni și branduri care își doresc claritate, coerență și creștere cu sens.

Sunt Bianca Cigan, coach acreditat și creator de conținut. Lucrez cu oameni și organizații care își doresc să evolueze conștient, să comunice autentic și să își construiască propriul drum.