rețete culinare

Tort Pavlova cu soc

Pavlova e un desert inventat de un cofetar australian denumit în cinstea unei balerine ruse faimoase pe care urma să o servească. Inspirat de rafinamentul dansului artistic, acesta a pregătit un desert ușor și alb precum un tutu de balerină, o bezea ca bază, acompaniată de o cremă la fel de lejeră și fructe de pădure.

Tortul meu are la bază un pandișpan clasic, urmat de o cremă de vanilie clasică, o bezea de tip Pavlova, frișcă și căpșune.

Ceea ce îl face și mai special este folosirea florilor de soc pentru aromarea bezelei dar și ca decor.

Să nu vă sperie prepararea. Toate elementele sunt ușor de realizat. Aveți nevoie doar de puțină încredere în voi, răbdare și timp.

Să vedem ce avem de făcut!

Ingrediente

Pentru pandișpan:

6 ouă

6 linguri de făină

6 linguri de zahăr

1 praf de sare

½ plic praf de copt

Coaja rasă de la ½ lămâie

 

Pentru crema de vanilie:

6 gălbenușuri

500 ml lapte

120 g zahăr

1 plic de budincă de vanilie

1 praf de sare

 

Pentru bezea:

6 albușuri

220 g zahăr

1 lingură amidon

½ floare de soc

 

Pentru frișcă:

300 ml frișcă îndulcită

 

Pentru decor:

200 g căpșune

1/2 floare de soc

 

 

 

 

 

Preparare

  1. Preîncălziți cuptorul la 160 grade cu ventilație (180 grade fără ventilație).
  2. Separați ouăle pentru pandișpan.
  3. Bateți albușurile cu zahăr, amestecați cu grijă această bezea cu făina, coaja de lămâie și praful de copt.
  4. Coaceți pandișpanul într-o formă de tort cu pereți detașabili, rotundă, tapetată cu hârtie de copt, timp de 40 de minute.
  5. Lăsați pandișpanul la răcit.
  6. Ungeți o tavă mare cu ulei și tapetați-o cu hârtie de copt.
  7. Într-un bol de yena sau inox pe care puteți să îl folosiți pe baie de aburi, bateți albușurile, adăugând treptat zahărul. Spumați până obțineți o bezea fermă și lucioasă. Încorporați atent și amidonul și florile de soc.
  8. distribuiți bezeaua în formă de cerc.
  9. Coaceți bezeaua timp de 10 minute. Apoi reduceți temperatura la 130 grade cu ventilație sau 150 fără ventilație timp de 15 minute. Răciți-o cu ușa cuptorului deschisă.
  10. Între timp, pregătiți crema de vanilie. Amestecați gălbenușurile cu zahăr, vanilie și sare. Fierbeți laptele cu acest amestec și plicul de budincă până se îngroașă.
  11. Lăsați crema la răcit.
  12. Bateți frișca îndulcită până devine fermă. Puneți-o la rece.
  13. Asamblați tortul : deasupra pandișpanului distribuiți uniform 3/4 din crema de vanilie, apo așezați bezeaua și crema rămasă.
  14. Poșați frișca deasupra bezelei de Pavlova răcită.
  15. Decorați cu fructe proaspete și flori de soc.
  16. Păstrați-le la rece până la servire.

Sunt Bianca Cigan, coach acreditat și creator de conținut. Lucrez cu oameni și organizații care își doresc să evolueze conștient, să comunice autentic și să își construiască propriul drum.

Lucrez cu oameni și branduri care își doresc claritate, coerență și creștere cu sens.

Sunt Bianca Cigan, coach acreditat și creator de conținut. Lucrez cu oameni și organizații care își doresc să evolueze conștient, să comunice autentic și să își construiască propriul drum.