Iubirea e tablou pictat în griuri colorate, al cărei autor și subiect ești tu. Te porți prin tot spectrul de culori, prin tonuri reci, străine, timide, temătoare, prin profunzimi aprinse de ale pasiunii flamă, prin glaciale și întunecate abisuri de-ndoială, prin calde irizații de bine și de tihnă.

Iubirea nu-i produs cu etichetă verde. E cumul de tumulturi, de angoase, de frici, de dezarmare. E toxică și te intoxică cu fumuri, cu ardoare, cu pathos și cu eros. E Phoenix ce renaște și crește mândre aripi cu fâlfâit de aur. E lagăr ce te face să uiți de rațiune, să uiți mereu de tine, să-ți amintești de neamuri, de rădăcini și tot ce-odinioară se numea „’nainte de Iubire”.

E dulce mângâiere, suavă-mbrățișare. E dor și jind, tristețe și visare. E cauză în ale cărei nume s-au purtat războaie-ntre imperii, s-au stins civilizații. Războaie reci cu sine, sub scut de resemnare, când nu te credeai vrednic s-o primești în cale-ți.

Iubirea-i despre sine, iubirea-s eu în alții și se reflectă-n griuri colorate-n tot ce este-n mine și în tine.

Și despre tine spun acum numai de bine. Spun vorbe dulci, c-ai fost, că ai rămas, că ai plecat sau că mai ești parte din mine, tu, iubire!